Cineva spunea despre fostul antrenor al Rapidului ca este “cel mai bun impresar dintre antrenori si cel mai bun antrenor dintre impresari”. Insa tocmai aceasta capacitatea a lui lui Rednic de-a aduce jucatori de prin toate zarile a reusit sa nasca doua lucruri: invidie si legenda conform careia ar lua comisioane de la impresari pentru a le plasa jucatorii la echipele pe care le antreneaza.

Partea cu invidia este importanta pentru ca a ajutat la popularizarea celei legate de comisioane. Iar partea cu comisioanele a fost unul dintre motivele care au complicat viata lui Rednic la Rapid atat in raport cu galeria, cat si, foarte probabil, in raport cu patronul si conducerea clubului.

Tronul cu spini

Instalarea lui Rednic pe tronul din Giulesti s-a produs in cel mai nefericit moment pentru acesta. Echipa incheiase un ciclu de performanta sub conducerea lui Razvan Lucescu. Bergodi prelungise si el moda antrenorului cu priza la public. Declaratiile lui Rednic vizavi de Rapid aruncate de pe banca lui Dinamo nu puteau fi trecute cu vederea. Chiar modul in care a fost instalat, cu opozitie clara din partea suporterilor, nu prevestea un mandat fericit.

Jocul care te salveaza sau te ingroapa

Insa dincolo de contestarile suporterilor, de usoarele diferente de opinie cu oamenii din conducere si de arbitraje, problemele importante ale lui Rednic au tinut de rezultatele si de jocul Rapidului. Si poate de joc mai mult chiar si decat de rezultate.

Pentru ca in ultimii ani, Rapid a fost respectata si atunci cand nu a performat din punctul de vedere al rezultatelor concrete. Jocul echipei impunea acest respect. A spus-o Dan Petrescu. A spus-o Sorin Cartu. Au observat-o softurile de analiza ale firmei care face monitorizari de specialitate pentru Gazeta Sporturilor si pentru ProSport, au observat-o oamenii din tribuna