CĂLIN HERA: "Confruntarea de fiecare zi dintre România socialistă şi România capitalistă rămâne explicaţia celor mai multe evenimente care au loc în spaţiul carpato-dunăreano-pontic, după 17 ani de tranziţie."

Patronii sunt interesaţi în primul rând de profitul firmei. Angajaţii, să le fie lor bine. Liderii de sindicat trebuie să-şi arate muşchii. E în fişa postului. Iar buba e statul, prea puternic, prea prezent, prea perturbator pe o piaţă a muncii încă în formare.

Greva de la Uzinele Dacia e mai mult decât un simplu conflict de muncă. Principalul argument al Renault, atunci când a decis să vină în România, a fost raportul calitate/preţ al forţei de muncă. Dar forţa de muncă made in Romania se „scumpeşte“ pe zi ce trece. Tendinţa de apropiere de salariile din UE e una naturală. Cum diferenţa e mare, şi aşteptările sunt mari. Profitul prognozat poate fi în pericol. E o problemă pe care o au multe companii occidentale prezente în România.

În cazul Dacia, se ştie, socoteala de acasă a fost depăşită de succesul neaşteptat al Loganului. E unul din motivele pentru care sindicaliştii au simţit că e momentul să forţeze nota. Au jucat tare. Fiecare zi de grevă costă compania în jur de 10 milioane de euro. Răspunsul a fost, şi el, dur. Patronii francezi sunt obişnuiţi cu grevele. La ei acasă, mişcarea sindicală e a doua religie. Francezii au scos la bătaie tot arsenalul, inclusiv ameninţările voalate cu sancţionarea greviştilor sau cu mutarea producţiei în fabricile din Maroc, India şi Rusia. Ritualul negocierilor se învaţă la şcoală.

Pentru patronii francezi, în România e o problemă în plus: statul român bolnav de socialism. Statul îşi permite să plătească fără să ia în calcul baze economice. Statul plăteşte făcându-şi socoteli electorale. Când statul e puternic şi reprezentanţii săi slabi şi interesaţi de sinecuri, se duc