Daniel Sandru Departe de mine gandul ca, in cuprinsul acestui comentariu, sa fiu ireverentios cu ditai ministrul. Sa zicem ca folosesc, asa cum o arata titlul, o formula "generationala", desi, prin comportamentul sau intr-atat de "matur" politic, oficial-proaspatul-candidat-al-PNL-la-Primaria-Iasi e cu mult inaintea generatiei din care, biologic, amandoi facem parte. Dupa cum pot extrage din modul in care a fost lansat duminica in cursa electorala, Cristi Adomnitei face parte din generatia "unanimitatilor", a "cumulului de functii", a "detinatorilor adevarului absolut" si a "realitatii maniheiste", lipsite de nuante, o realitate alb-negru (ca aceea pe care o vedeam la televizoarele Olt sau Sirius de pe vremuri). Or, mental, generatia pe care Adomnitei promitea sa o reprezinte arata cu totul altfel.

E una a consensului critic, a pozitiilor sociale detinute meritocratic, a acceptarii failibilitatii si a nuantelor, ca sa ofer o contrapunere. Cu toate acestea, situarea existentiala si politica a ministrului-catindat nu anuleaza (asa cum spuneam, intr-un alt context, ca - cel putin teoretic - este posibil) sansele sale in cursa pentru Palatul Roznovanu. Doar ca, revin acum (dupa "rumegarea" modului in care s-a desfasurat lansarea sa, cumulata cu preluarea functiei de presedinte al Organizatiei Municipale a PNL), promite sa le diminueze. Si asta pentru ca Adomnitei pare sa fi intrat intr-un joc pe care nu-l controleaza si-n care, practic, nu are nici o miza pe care el personal s-o fi internalizat astfel incat sa o transforme intr-un crez. In pofida "papusariilor" de partid, care numai liberale nu-s, in ciuda vocalizelor de sustinere din interior, realitatea e ca, de pe pozitia de candidat la Primarie, Cristi Adomnitei trebuie ca are niste temeri. Pot identifica, acum, cel putin una - teama de ridicol, chiar in conditiile in care mimarea optimismului elec