Se spune că viaţa îţi ia cu o mână şi îţi dă cu alta, printr-o lege nescrisă a echilibrului lumii. Uneori, când vocile amuţesc, iar sunetul se stinge înaintea facerii, culoarea ia amploare şi îndemânarea înlocuieşte deficienţele. Dincolo de duşmăniile semenilor, copiii deficienţi devin oameni eficienţi iar talentul lor trece dincolo de poarta unui centru special.E linişte în jur şi doar imaginaţia îşi face febril de lucru pe o bucată de pânză ruptă dintr-un cearşaf alb. Culorile se aleargă una pe cealaltă, căutându-şi tăcute locul în ideea lăsată de pensulă. În atelierul de desen, imaginile înlocuiesc cuvintele, iar semnele comunică simplu şi fără greş. În fosta sală de bobinaj, se strâng uneori şi 15 copii. „La început, le-am adus foi de bloc şi acuarele în ideea că aşa vor avea de lucru şi vor sta liniştiţi, pentru că au foarte multă energie. Apoi, m-au impresionat pasiunea şi îndârjirea cu care desenau şi lucrările lor care ieşeau după minute în şir de încercări. Mulţi aveau talent. Le-am făcut rost de coli cartonate şi, treptat, am început să ne fabricăm noi, aici, pânze tratate lipite pe placaj. În comerţ sunt foarte scumpe şi, la cât de prolifici sunt copiii, nu aveam altă şansă. Am adus cearşafuri de acasă, am mai luat ce pica la casat şi ne-am descurcat“, spune Viorica Giurcă, pedagog şcolar la Centrul şcolar pentru elevi cu deficienţe auditive „Beethoven“.

Prieteni, dincolo de spaţiu Pictează, sculptează, dansează. Sunt buni la pantomimă şi nici cu desenul nu stau prost. Locul I în concursuri nu este niciodată o „pradă“ prea greu de obţinut. Dacă undeva în cele nouă luni în care s-au format şi dezvoltat au pierdut darul auzului, au primit, cu siguranţă, poate ca o compensaţie, altele. Sensibilitatea şi imaginaţia s-au concretizat în talentul de a picta sau de a dansa. Pe Ema (Emanuela Oprea) a învăţat-o să deseneze, când avea 11-12 ani şi locuia î