Toate afacerile iniţiate cu banii minerilor de la mina Livezeni din Valea Jiului s-au dovedit păguboase, după ce liderul de sindicat, Adrian Jurcă, nu a putut obţine profit în numele ortacilor săi. Acum minerii îşi primesc investiţia înapoi şi primii 100 de ortaci au căpătat deja cei 50 de lei pe care i-au investit la sindicat. Preluând modelul minerilor de la Gorj ai lui Marin Condescu, Jurca a creat mai multe firme cu diverse profiluri, dar nici una nu s-a dovedit profitabilă. Minerii de la Livezeni au avut din banii lor un bar, un ziar şi o firmă, prin care au încercat să livreze plasă de sârmă pentru un contract cu CNH, dar niciuna nu a mers.
Barul, o afacere fără succes Chiar şi în condiţiile în care afacerile cu baruri şi restaurante în Valea Jiului sunt prospere, minerilor de la Livezeni nu le-a mers. Adrian Jurcă a înfiinţat, în aprilie 2005, SC Tipo Media SRL, împreună cu o persoană fizică, un club amplasat la subsolul Teatrului Dramatic „I.D. Sârbu“. Clubul, în care se spunea că s-ar fi investit 100.000 de lei, era construit sub forma unei galerii miniere, dar dotată cu plasme şi instalaţii de lumini şi sonorizare. Acolo a „incendiat“ atmosfera de câteva ori şi Laura Andreşan, însă afacerea a falimentat, chiar dacă s-au ţinut şi concerte cu artişti consacraţi. Tot pe Tipo Media, Jurcă a înfiinţat şi un ziar, denumit „Ortacul“, şi două magazine alimentare. În prezent firma se află sub administrare judiciară.
Comerţul cu amănuntul, falimentar Când la club s-au acumulat datorii, în septembrie 2005, după acelaşi model, sindicaliştii au creat o nouă firmă, ce avea ca obiect de activitate comerţul cu amănuntul al bunurilor vândute prin magazine. Sindicatul s-a asociat cu o persoană fizică, alta decât cea de la cub, dar nici afacerea aceasta nu a mers.
Minerii au încercat să facă afaceri şi cu Compania Huilei, semnând un contract prin care se ob