Primul sanctuar al Naturii din Romania
Acum, la inceput de primavara, multi dintre iubitorii de drumetii isi fac trasee care sa-i duca in adancul naturii, cat mai departe de lumea dezlantuita. Unul dintre locurile pe care fiecare iubitor al muntelui, fie el si incepator, TREBUIE sa il viziteze este Parcul National Retezat, un paradis al naturii, binecuvantat de Dumnezeu prin frumusetile cu care l-a inzestrat.
Un munte in care superlativele se intrec in toate, fie ca vorbesti despre apele bogate, despre cele peste 20 de varfuri mai mari de 2000 m inaltime, despre zecile de lacuri alpine, despre padurile virgine si despre vietatile ce-l populeaza. Acest munte este Retezatul, identificat in unele izvoare cu Kogaion - muntele sfant al dacilor. Senzatia de rai pe pamant pe care o ai si astazi, in timp ce-i strabati vaile sau inaltimile, i-a facut acum mai bine de 70 de ani pe oamenii de stiinta, indeosebi pe eminentul profesor Alexandru Borza, de la Universitatea din Cluj, sa-si doreasca infiintarea in acesti munti a primului parc national al tarii, care s-a si nascut in 1935: Parcul National Retezat. Profesorul Borza nu a incetat niciodata sa numeasca Retezatul altfel decat "un monument sacru al naturii". Avand la inceput aproximativ 100 km2 (10.000 ha), suprafata parcului a fluctuat in timp intre 10.000 ha si 54.000 ha, in prezent, conform legii, Parcul National Retezat avand 38.138 ha. Cu toate ca, fiind o zona montana destul de mica, te-ai astepta la o relativa uniformitate, habitatele naturale ale parcului sunt deosebit de diverse, alcatuind un adevarat mozaic salbatic.
Aici putem intalni pajisti alpine si subalpine pline de flori, tufarisuri pitice, ca cele de rododendron, azalee, merisor si afin, stancarii - mediu de viata pentru interesante grupe de plante si animale, jnepenisuri "impanate" cu cei mai frumosi zambri din Carpatii Romaniei, p