Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Crosul şi maratonul revin la Târgu Jiu

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 26 martie 2008 ·

Aproximativ 500 de sportivi din întreaga ţară sunt aşteptaţi în acest weekend la Târgu Jiu, unde se desfăşoară campionatul naţional de cros pentru juniori II şi III, precum şi cel de maraton pentru tineret şi seniori, fete şi băieţi.

Federaţia Română de Atletism a desemnat, pentru al doilea an consecutiv, oraşul Târgu Jiu ca gazdă a campionatelor naţionale de cros pentru juniori şi de maraton pentru tineret şi seniori. „Tradiţie, organizatori buni, rezultate bune în probele de care discutăm“, acestea au fost argumentele preşedintelui FRA, Sorin Matei, în alegerea oraşului organizator. Aproximativ 400 de sportivi vor participa la concursul de cros, care va avea loc sâmbătă pe insuliţa de pe Jiu, startul fiind programat la ora 9.30. La juniori II, băieţii vor alerga pe distanţa de 5.000 m, iar fetele - 4.000 de metri, în timp ce la juniori III băieţii vor concura pe distanţa de 4.000 de metri, iar fetele, pe 3.000 de metri. Cursa de maraton va avea la start 60 de concurenţi, traseul fiind acelaşi ca şi anul trecut, un circuit de cinci kilometri amenajat pe bulevardul Ecaterina Teodoroiu, între Grimex şi podul de la Turcineşti.

Au fost puse la punct toate detaliile

Traficul rutier va fi oprit duminică, între orele 8.00-14.00, atât la capete, cât şi pe străzile riverane. Conducerea Federaţiei Române de Atletism s-a întâlnit ieri la Târgu Jiu cu autorităţile locale şi a primit garanţii că va fi sprijinită în organizarea celor două competiţii atletice. Consiliul Local Târgu Jiu a contribuit cu 15.000 de lei la organizarea campionatelor naţionale, directorul CS Pandurii Târgu Jiu, Mihai Prunariu, fiind convins că primăria va da bani şi pentru premierea sportivilor care vor obţine medalii. Alături de Sorin Matei, la Târgu Jiu a fost prezent şi directorul general al Distrigaz Sud, Bernard Arnaud, societatea pe care o conduce fiind partenerul FR

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea va fi eliberată din penitenciar

HotNews acum o ora
Fostul ministru al Turismului Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, va fi eliberată condiționat, după ce a executat 3 ani și 10 luni de închisoare, ea decis joi Tribunalul Prahova, potrivit Antena3 CNN. Decizia instanț

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 25 minute
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum 55 minute
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

EXCLUSIV DINAMO, azi de la ora 17.00. O altă perspectivă despre incidentele de la Miercurea Ciuc și ce urmează să se întâmple la meciul cu Botoșani!

Cancan acum o ora
Alexandru Brădescu și Cătălin Mureșanu vin cu detalii despre incidentele de la Miercurea Ciuc. Perspective noi și ce ar fi trebuit să facă forurile fotbalului românesc! Discutăm despre jocul echipei problemele din lot: un transfer care nu poate să j

INHGA Cod galben și portocaliu de inundații în mai multe județe, printre care Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 2 ore
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis pentru astăzi, 17 iulie 2025, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri la prânz, pe râuri din 15 județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a

VIDEO Selly, după incidentele de la „Beach, Please”: „Asta e muzica pe care o ascultă copiii voştri! Eu n-aş vrea să trăiesc într-o ţară în care revine cenzura!”

HotNews acum 48 minute
Selly, pe numele său real Andrei Șelaru, co-organizator al Festivalului „Beach, Please!”, răspunde acuzațiilor din spaţiul public privind promovarea, la acest eveniment, a consumului de droguri şi a muzicii cu versuri violente sau sexuale: „Muzica h

Cod portocaliu de inundații pe râuri din 15 județe, cod galben în 32 de județe

Press Alert acum 2 ore
Hidrologii au emis, joi, o avertizare hidrologică Cod portocaliu care vizează râuri din 15 județe ale țării. O altă alertă, Cod galben, este în vigoare pe ape din 32 de județe. Fenomenele vizate includ scurgeri importante pe versanți, torenți și pâr

Oana Țoiu despre bugetul UE: Vedem o provocare pentru România

Mediafax acum 3 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a prezentat propunerea de buget pentru perioada 2028-2034. Documentul prevede între altele comasarea agriculturii cu domeniul coeziunii, lucru care a provocat nemulțumirea Parlamentului European. Ș

VIDEO „Ne-a lovit o tragedie”: Zeci de oameni uciși de un incendiu la un centru comercial din Irak

HotNews acum 4 ore
Aproximativ 50 de persoane au murit în incendiul care a avut loc în cursul nopții, potrivit guvernatorului regiunii Wasit, Mohammed Jameel Al-Mayahi, potrivit CNN. Oficiali medicali citați de agenția de presă AFP au declarat că 55 de persoane au mur

Fiul fostului lider al clanului Sportivilor, judecat pentru tentativă de omor cu maceta. Măsură educativă, nu închisoare

Ziua Constanta acum o ora
Fiul fostului lider al clanului Sportivilor, Robert Florin Nica, a fost judecat de Tribunalul Prahova pentru tentativă la omor, instanța de fond aplicându-i inculpatului o măsură educativă neprivativă de libertate. Fiul fostului lider al clanului Sp

Vremea

București
acum

31°
joi

19°/31°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

27°
joi

19°/27°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

28°
joi

20°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

15°/23°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°