Bătălia pentru succesiunea lui Videanu a început cu „preliminariile”. Copie la scară a duelului Obama - Hillary, cel dintre Marian Vanghelie şi Sorin Oprescu a pus pe jar social-democraţii.
Decizia iniţială luată de Geoană, în „consultare” cu Organizaţia de Bucureşti, nu mai e valabilă.
Se va recurge la arbitrajul forului colectiv naţional. Bucureştiul e prea important pentru a fi lăsat pe mâna organizaţiei. Pentru candidatură se confruntă o persoană care „stă mai bine în sondaje” cu alta care „stă mai bine în colectarea de fonduri”. Ce e mai important: impresia artistică a publicului sau „combustibilul” campaniei? Grea dilemă. Până la urmă, în tabăra social-democrată funcţionează o schemă paradoxală: se confruntă un dublu perdant al competiţiei pentru funcţia de primar general, cu unul „solo”. Iar arbitrajul îi revine celui de-al treilea perdant!
Oprescu a pierdut în '97 şi în 2000. Geoană în 2004. Iar Vanghelie în 2005. Patru eşecuri din care social-democraţii par să nu fi învăţat nimic.
Ar fi şi greu. Bucureştiul este, din punct de vedere electoral, extrem de atipic. De 16 ani îşi alege edilul general din tabăra dreptei. N-a contat că unul a fost mai slab ca altul şi că nici unul nu a făcut mare lucru pentru a scoate Capitala din marasmul administrativ. Un liberal, doi ţărănişti şi doi democraţi şi-au unit şi eforturile şi moştenirile pentru a face politică în dauna manageriatului Halaicu, primul primar ales, a pus interesele personale mai presus de orice altceva. Ciorbea a câştigat ca opozant al lui Halaicu şi a renunţat după nici un an de inactivitate, din înalte raţiuni de stat. Lis a apărut din nimic, câştigând dintr-o inerţie inexplicabilă. Băsescu a venit în competiţie pe ultimii metri ai acesteia, în 2000, reuşind victoria în turul 2, după ce prinsese calificarea „la minut”. S-a luat în gură cu pesediştii patru ani, în 2004, câştigâ
