Poetele Ana Blandiana şi Nina Burton vor participa, �n 15 aprilie, la Salonul de poezie organizat de Institutul Cultural Rom�n (ICR) de la Stockholm, la care vor mai fi prezenţi actriţa Angela Kovacs şi violonistul Mihai Cucu, informează un comunicat remis, luni, ROMPRES. Manifestarea va debuta la ora 18,30, c�nd va avea loc o �nt�lnire �ntre cele două poete, urm�nd ca Angela Kovacs să recite, �n limba suedeză, unele poeme ale Anei Blandiana. �n afară de poezie, cei prezenţi vor asista la un concert de muzică clasică susţinut de Mihai Cucu. Ana Blandiana a abordat, �n 40 de ani de carieră, mai multe stiluri, printre care se numără poezia şi eseul. A scris şi romane, şi literatură pentru copii, iar poeziile sale au fost publicate �n 16 limbi. �n limba suedeză, i-au fost traduse trei volume de versuri. O evoluţie literară similară a �nregistrat Nina Burton, autoare de poezii, eseuri, dar şi de studii literare. De altfel, �n 2006, ea a primit premiul pentru eseistică "Gerard Bonnier", iar �n 1994 şi �n 2005 a fost nominalizată la premiul August, la categoriile "beletristică", respectiv "cea mai bună carte de specialitate". Din 1994, este membru al Academiei De Nio. Salonul de poezie al ICR Stockholm a debutat pe 19 februarie şi se va �ncheia pe 14 mai, c�nd vor fi invitate poetele Denisa Comănescu şi Camilla Hammarstr�m.
Autori: ROMPRES
Poetele Ana Blandiana şi Nina Burton vor participa, �n 15 aprilie, la Salonul de poezie organizat de Institutul Cultural Rom�n (ICR) de la Stockholm, la care vor mai fi prezenţi actriţa Angela Kovacs şi violonistul Mihai Cucu, informează un comunicat remis, luni, ROMPRES. Manifestarea va debuta la ora 18,30, c�nd va avea loc o �nt�lnire �ntre cele două poete, urm�nd ca Angela Kovacs să recite, �n limba suedeză, unele poeme ale Anei Blandiana. �n afară de poezie, cei prezenţi vor asista la un concert de muzică clasică su