Din 1946 statul român şi organizaţiile sioniste s-au înţeles pentru emigrarea evreilor spre Palestina. Prin porturile româneşti, iugoslave şi bulgare, s-au îndreptat spre Haifa zeci de mii de emigranţi.

Din 1946 statul român şi organizaţiile sioniste s-au înţeles pentru emigrarea evreilor spre Palestina. Prin porturile româneşti, iugoslave şi bulgare, s-au îndreptat spre Haifa zeci de mii de emigranţi. Intervenţiile diplomatice ale Marii Britanii nu au temperat „avântul” regimului de la Bucureşti care a primit în schimbul evreilor echipamente din industria petroliferă, know-how pentru fabricile de penicilină şi valută.

De organizarea transporturilor emigranţilor evrei din România s-a ocupat organizaţia sionistă Alyah Beth Mossad. Mai întâi, agenţii săi de la Bucureşti, Joseph Klarmann şi Moshe Agami, l-au contactat pe armatorul grec J.D. Pandelis, proprietar al multor nave de pasageri, care a acceptat pe loc. Între 1946 şi 1948, ambarcaţiunile sale au deţinut „monopolul” călătoriilor cu destinaţia Palestina. Primul transport a avut loc pe 7 mai 1946, când nava Smyrna, rebotezată Max Nordau în onoarea unui lider sionist, a plecat din rada portului Contanţa. A fost totodată şi ultimul transport legal. La protestele Marii Britaniei, autorităţile române au închis portul Constanţa pentru emigraţia evreiască. S-a găsit totuşi o altă rută. Cu acordul românilor, organizaţiile sioniste i-au contactat pe iugoslavi care au acceptat tranzitul evreilor români pe teritoriul lor. În noiembrie 1946, din portul Bakar au plecat vapoarele Hagana (2.678 evrei), Aegia Anastasia (rebotezată Hakedosha) şi Knesset Israel (3.000 evrei). Călătoria pasagerilor evrei spre Haifa s-a întrerupt însă în Cipru, unde au fost deportaţi de autorităţile britanice. În scurt timp s-a abandonat şi ruta iugoslavă, în favoarea celei bulgăreşti, pe Marea Neagră. Trezorier