Istoria celebrei străzi, plină de hanuri şi prăvălii, a fost tema unui atelier organizat luni seara de Fundaţia „Calea Victoriei“.
Calea Victoriei este mult mai multdecât cei 2.700 de metri parcurşiîn aglomeraţia după-amiezelor,între Piaţa Victoriei şi PiaţaNaţiunilor Unite. Ce a însemnat fostulPod al Mogoşoaiei, ce ar putea şi cetrebuie să reprezinte încă pentrubucureştenii de azi şi-a propus sălămurească istoricul Georgeta Filitti, încadrul unui atelier organizat deFundaţia „Calea Victoriei“. Luni seară,s-a desfăşurat una din seria de zeceîntâlniri cu tema „Poveştile Bucureştiului“, propuse celor interesaţi de oaltfel de istorie a oraşului.
„Distrugerea nu este ceva recent,nu are de-a face cu perioada comunistă.Suntem aşa de vreo 300 de ani“ - cuaceastă remarcă-avertisment şi-a începutGeorgeta Filitti discursul. FostulPod - numit astfel pentru că era „pavat“cu bârne de lemn - a fost deschisîn 1692, în vremea domnitorului ConstantinBrâncoveanu. A cunoscut numeroasetransformări de-a lungulistoriei încurcate a oraşului. Populat dela început cu mari boieri - cum ar fi ceidin familiile Cantacuzino şi Ghica - adevenit repede un amestec: la curţileboiereşti îşi duceau traiul chiar şi sutede oameni cu fel de fel de îndeletniciri.Strada se umple de biserici, hanuri,prăvălii, instituţii de stat şi de o lumetot mai pestriţă.
O imensă capacitate de imitaţie
Sfârşitul domniilor fanariote aducereformele impuse prin RegulamenteleOrganice, iar organizarea impusă de ruşiaprinde primele felinare şi aliniazănumere de străzi, astfel încât acestea săcapete noimă. Podul Mogoşoaiei devineloc de întâlnire pentru „bonjuriştii“ carevor face Revoluţia de la 1848 şi chintesenţa petrecerilor, iar mai toţi străiniicare trec prin Bucureşti vor remarca astaîn scrierile lor. „Este un loc în care seaglutinează strălucirea, averile şi imensanoastră ca
