Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Italienii se cred favoriţi

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 26 martie 2008 ·

Luca Toni (foto), atacantul formaţiei Bayern München, a declarat înaintea meciului amical de astăzi cu Spania, că naţionala Italiei este favorită la câştigarea Campionatului European care va avea loc în Austria şi Elveţia, în perioada 7-29 iunie. „Este normal să fim printre favoriţi. Este un sezon special pentru mine şi unul dintre obiectivele mele este Campionatul European. Va fi o grupă foarte dificilă. Pentru mine, este «grupa morţii». La Euro avem acelaşi obiectiv ca de obicei, să câştigăm trofeul. Suntem campionii mondiali, iar acest lucru ne obligă şi mai mult să mergem numai la victorie“, a spus Toni într-un interviu acordat unui cotidian din Peninsulă. Fostul coleg al lui Mutu de la Fiorentina a adăugat că vrea să fie titular în atacul echipei naţionale şi să obţină trofee cu echipa sa de club, Bayern München. El şi-a prezentat şi atuurile pentru care crede că merită un loc în primul unsprezece al Italiei: „Nu mă consider o vedetă şi probabil am ajuns târziu în fotbal, dar am două trofee care pot să fie atribuite şi norocului, Gheata de Aur în 2006, după ce am marcat 31 de goluri în Serie A, şi Campionatul Mondial, unde am jucat şi am marcat“. Referitor la întâlnirea la Euro 2008 cu francezii de la Bayern München, Willy Sagnol şi Franck Ribery Toni a spus: „Am glumit când am spus cât de norocoşi am fost în finala Mondialului, dar nimic nu poate schimba faptul că am câştigat trofeul. Le place sau nu, tot noi suntem campioni mondiali“.

Naţionala Italiei va evolua în Grupa C la Euro 2008, alături de Franţa, Olanda şi România. Luca Toni (foto), atacantul formaţiei Bayern München, a declarat înaintea meciului amical de astăzi cu Spania, că naţionala Italiei este favorită la câştigarea Campionatului European care va avea loc în Austria şi Elveţia, în perioada 7-29 iunie. „Este normal să fim printre favoriţi. Este un sezon special pentru mine şi unul dintre obi

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum o ora
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 32 minute
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Video Incendiu uriaș pe amplasamentul Festivalului Tomorrowland. Toată scena principală a fost cuprinsă de flăcări

Adevarul acum o ora
Un incendiu a izbucnit pe locul unde urmează să se desfășoare festivalul Tomorrowland între 18 și 20 iulie.

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum o ora
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Primul caz de deces provocat de rabie în România după 13 ani. Bărbat din Iași, ucis de un câine fără stăpân

Mediafax acum o ora
Incidentul s-a petrecut în luna februarie, când bărbatul, tată a trei copii, a fost mușcat de un câine vagabond. Deși se știa că rabia este mortală la om, singurul tratament primit a fost unul cu antibiotice, la recomandarea medicului de familie. Po

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 7 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum 2 ore
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 6 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum 2 ore
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

Vremea

București
acum

24°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

21°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

23°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/30°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

12°/21°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°