- Politic - nr. 60 / 26 Martie, 2008 Este clar ca, in politica, "limbajul portuar", precaritatea culturii, lipsa de diplomatie, gluma de prost gust, rasul harsait (cu sau fara rost) nu ar avea, in mod normal, ce cauta. Ca o anume decenta in modul de a se afisa si exprima in public ar trebui sa intre in recuzita obligatorie a celor care imbraca haina de politician. Mai ales ca nimeni nu l-a obligat pe X sau pe Y sa intre in politica, sa ocupe o anume functie. Cand insa aceasta functie este cea "suprema in stat", detinatorul ei este cel mai putin liber om. "Mai putin" liber atat in ce priveste timpul efectiv (din cauza obligatiilor multiple ale unui presedinte), cat si in privinta modului in care se exprima (isi da frau liber sentimentelor) in relatiile cu institutiile statului si, deopotriva, cu societatea civila. Fireste, presedintele este si el om, deci are dreptul sa-si exprime opiniile. Dar, ca detinatorul demnitatii supreme, cel mai important om in stat, nu-si poate permite orice. Nici sa fie procurorul-sef al tarii si nici judecatorul suprem al tuturor cuvantatoarelor si necuvantatoarelor. Si, totusi, seful nostru, presedintele Basescu, asa se crede sau, cel putin, asa da impresia, prin modul sau de a se manifesta. Conform relatarilor din presa, in expunerea pe care a avut-o la bilantul anual al Parchetului a fost, insa, mai degraba sef de partid (nu de stat), luand la bastoane toate formatiunile politice care nu-i sunt pe plac, de la PSD la PNL. E corect? Evident, nu! Vrea, nu vrea, domnia-sa trebuie sa fie echi-apropiat, daca nu echidistant, fata de toate partidele politice. Domnia-sa poate fi un presedinte jucator, dar nu poate juca pe terenul politicii de partid. Atractia irezistibila spre formule ironice (gen Felix Motanul, cu referire la Voiculescu, tiganca imputita etc., etc.), zeflemitoare, chiar de mistocareala fata de anumite partide si anumiti polit