Mai multe automate pentru eliberarea biletelor pentru transportul in comun, situate in statiile de tramvai din municipiul Arad, au fost distruse in ultima perioada, iar unele au fost incendiate.
Potrivit oficialilor Companiei de Transport Public (CTP) Arad, doua automate de bilete, amplasate in centrul orasului si in zona Statiei CFR, au fost incendiate la sfarsitul saptamanii trecute, iar acestea au fost scoase din uz. Cele doua incendieri ale automatelor din statiile de tramvai au fost sesizate Politiei si sunt considerate cele mai grave acte de vandalism de la montarea acestor aparate, care costa aproximativ 6.000 de euro bucata. "Automatele de bilete le-am inchiriat de la o firma din Oradea si platim comision pentru ele un anumit procent obtinut din vanzarea biletelor.
Avem sapte astfel de automate montate in Arad, iar intentia noastra era sa extindem acest sistem in tot municipiul. Urma sa retragem actualele tonete pentru vanzarea biletelor si sa le inlocuim cu aceste automate", a declarat Radu Torsin, directorul CTP Arad.
Oficialii companiei aradene de transport asteapta reactia celor de la firma din Oradea, cu privire la actele de vandalism. "Aproape fiecare automat pentru eliberarea biletelor montat in Arad a avut de suferit din cauza unor actiuni de vandalism. Urmeaza sa vedem ce masuri vor adopta proprietarii automatelor. Noi nu ne explicam care sunt cauzele care au dus la distrugerea aparatelor", a mai spus Torsin.
Aparatele pentru eliberarea biletelor pentru transportul in comun in Arad au fost montate din luna februarie, in mai multe zone din municipiu. Pe fiecare aparat exista o inscriptie cu modul de utilizare al acestuia si etapele de strabatut pentru achizitionarea unui bilet.
Mai multe automate pentru eliberarea biletelor pentru transportul in comun, situate in statiile de tramvai din municipiul Arad, au fost dist