Circula vorba ca vreo optsprezece gradini zoologice stau sa se inchida in anii ce vin, iar alte patrusprezece au nevoie de modernizare. Vestea ma mira din mai multe pricini. In primul rand, pentru ca nu banuiam ca exista atatea parcuri zoo pe la noi. Treizeci si doua cel putin – oare vor fi fiind cate una pentru fiecare judet? N-as prea crede… Exista, de altfel, si rezervatii ale biosferei in Romania – Delta Dunarii, Pietrosu Rodnei si Retezat – si naturale (patrusprezece, si ele), parcuri nationale (doisprezece la numar) si naturale, la Portile de Fier. Acestea sunt insa spatii protejate, in vreme ce gradinile zoologice se doresc obiective destinate educatiei si recrearii prin contactul cu salbaticiunile captive. Intr-adevar – si asta este o alta nedumerire a mea –, de ce se pastreaza aceste relicve ale unei conceptii despre invatare si relaxare caracteristice altor vremuri, unde copilul poate intalni o fauna prizoniera, apatica, inghesuita si adeseori chiar jigarita, intelegand foarte devreme esenta conditiei servile, umile, abrutizate pe care o marturisesc evolutiile de dincolo de gratii? Oare conceptia despre contactul cu salbaticiunile nu s-ar putea moderniza si adapta la ideea de iesire din captivitate a insusi poporului nostru? Nu mi se pare normal ca astazi la zoo sa dai peste aceleasi organizari ale spatiului si randuieli ale vietii animale ca in vremea lui Ceausescu. Poate suna ca o fabula, insa nu e. Fiindca, iata, reglementarile UE referitoare la captivitatea animalelor releva ingustimea custilor noastre destinate animalelor mari, ca si alte neajunsuri ce se cer grabnic corectate.

A treia mirare se refera la faptul ca multa lume pare sa creada ca desfiintarea unitatilor nepotrivite scopului pentru care pareau sa fi fost create nu ar fi decat un pretext pentru azvarlirea pe piata terenurilor a acestor proprietati. Nu zic ca nu poate fi asa