Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Subvenţia la motorină, pentru toate suprafeţele cultivate

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 26 martie 2008 ·

Subvenţia pentru motorină se acordă şi fermierilor care au realizat lucrările agricole pentru înfiiţarea culturilor de primăvară, deoarece sprijinul financiar nu mai este condiţionat de stadiul lucrărilor, ca în 2007, ci doar de suprafaţa cultivată.

„S-a apreciat că este mai corect ca fermierul să beneficieze de acest sprijin indiferent dacă a efectuat sau urmează să realizeze lucrările pentru înfiinţarea culturilor agricole. Anul trecut, această subvenţie nu s-a putut acorda pentru lucrările făcute deja. În acest an subvenţionăm 39 l/ha“, a declarat, pentru NewsIn, Daniel Velicu, consilier în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Acesta a precizat că fermierii pot depune solicitările pentru obţinerea subvenţiei la motorină până pe 16 mai 2008.

„Cererile se pot depune din momentul în care actul normativ privind acordarea unui sprijin de un leu la litrul de motorină se publică în Monitorul Oficial, cel mai probabil mâine (astăzi - n.r.). Termenul-limită pentru depunerea solicitărilor este 16 mai, acest interval fiind valabil pentru subvenţia acordată pentru înfiinţarea culturilor agricole de primăvară, fermierii urmând să beneficieze de sprijin financiar şi în toamnă“, a menţionat Velicu.

Potrivit acestuia, beneficiarul trebuie să depună cererea pentru obţinerea subvenţiei la primăria pe raza căreia este înregistrat terenul agricol. Aceasta trebuie să fie însoţită de un dosar care să cuprindă documente justificative privind dovada dreptului de utilizare a terenului, precum şi o adeverinţă conform căreia suprafaţa respectivă este înscrisă în Registrul Agricol. De asemenea, beneficiarul trebuie să dovedească, printr-un cazier fiscal, că nu are obligaţii fiscale şi că a achitat impozitul pentru teren.

„După avizarea cererilor, aceste solicitări ajung la Direcţia Agricolă din judeţul respectiv, de unde fermierul poate ridi

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fragmente de dronă rusească găsite în zona Plauru, judeţul Tulcea

Mediafax acum 51 minute
Specialişti din cadrul MApN şi SRI au cercetat marţi o zonă aflată la sud de localitatea Plauru, judeţul Tulcea, unde a fost semnalată existenţa unor fragmente de dronă. „Aria cercetată este situată în afara perimetrului locuit al comunei Plauru, ne

Adolescent de 14 ani, atacat de urs pe Transfăgărăşan. Fiara i-a sfâșiat copilului mâna stângă. S-a dat mesaj Ro-Alert pentru populație

Ziare.com acum 47 minute
Un adolescent de 14 ani a fost atacat, marţi, 24 septembrie, de un urs, într-o localitate din judeţul Argeş, pe Transfăgărăşan. Autoritățile au transmis mesaj Ro-Alert pentru populație. ”Sesizare de persoană de sex masculin, în vârstă de aproximativ

Arafat: Intrăm în faza de pregătire înainte de viitura care vine pe Dunăre. Comparativ cu ce s-a întâmplat la Galaţi, aici ştim că vine viitura / Autorităţile să pregătească populaţia dacă e nevoie de evacuare, să îşi ia actele, banii, medicamente

News.ro acum o ora
Secretarul de stat în MInisterul de Interne, şeful DSU Raed Arafat a declarat, marţi, în cadrul unei videoconferinţe cu prefecţii şi Comitetele Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) din judeţele traversate de fluviul Dunărea, având ca obiectiv

Avertizare de călătorie pentru Croația, din cauza creșterii nivelului Dunării. Pot fi impuse restricții de circulație, anunță MAE

Libertatea acum 29 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Croaţia că, potrivit datelor transmise de Institutul Hidro-Meteorologic Naţional, este aşteptată creşterea nivelului Dunăr

Actorul Liviu Crăciun a murit

HotNews acum 2 ore
Actorul Liviu Crăciun a murit, marți, la 89 de ani, a anunțat Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București printr-o postare pe Facebook. Actorul român a adunat roluri memorabile în palmaresul său, printre care amintim cele din piesele de teatru „

UPDATE - Vâlcea: Incendiu la atelierul Liceului ”Preda Buzescu” din localitatea Berbeşti / Arde acoperişul / Nu se impune evacuarea unităţii şcolare

News.ro acum 2 ore
Pompierii intervin, marţi, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins atelierul Liceului ”Preda Buzescu” din localitatea Berbeşti, judeţul Vâlcea. UPDATE: ”Sosiţi la locul intervenţiei, pompierii militari au constatat că arderea se manifestă la a

Un pensionar din Giurgiu a CÂȘTIGAT la LOTO 2,38 de milioane de euro: „Joc de aproape 50 de ani”

Gandul acum 57 minute
În timp ce mulți pensionari sunt copleșiți de grija zilei de mâine, un vârstnic din Giurgiu a avut parte de o surpriză nesperată. După 50 de ani în care și-a încercat norocul la Loto, acesta a câștigat premiul Joker la categoria 1, în valoare de 2,3

După ciclonul Boris, România va fi lovită de furtuna Ashley. Temperaturile vor scădea drastic. Avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 6 ore
După ciclonul Boris, fenomenele meteo extreme continuă. Astfel, duminică, 29 septembrie, meteorologii se așteaptă ca furtuna „ Ashley” să traverseze Europa și să ajungă în România. . Sunt aşteptate rafale puternice de vânt de peste 100 - 120 km/h, d

Cornuri cu furnici și biscuiți cu mucegai, surpriza neplăcută oferită de o firmă din Satu Mare elevilor de la mai multe școli. Reacția autorităților VIDEO

Ziare.com acum 51 minute
Surpriză uriașă și neplăcută pentru elevii de la mai multe şcoli din municipiul Satu Mare. Copiii au primit cornuri cu furnici şi biscuiţi cu mucegai, firma furnizoare fiind amendată cu 15.000 de lei, informează, marţi, 24 septembrie, Comisariatul J

Comandant român de cursă lungă, recompensat cu distincţia ”Curaj şi profesionalism” după ce a salvat un cetăţean australian aflat în derivă pe mare / Bărbatul era în hipotermie şi în stare de şoc, după multe ore petrecute pe o bărcuţă – FOTO / VIDEO

News.ro acum 6 ore
Comandantul român de cursă lungă Marius Manuel Rădulescu a fost recompensat cu distincţia ”Curaj şi profesionalism” după ce a salvat un cetăţean australian aflat în derivă pe mare. Incidentul s-a petrecut în 20 semtembrie, pe o mare cu grad de inten

Vremea

București
acum

29°
mar.

17°/29°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
vin.

20°/32°
Iasi
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

15°/26°
joi

16°/26°
vin.

15°/29°
Constanta
acum

25°
mar.

18°/25°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
vin.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

12°/26°
mie.

14°/25°
joi

13°/27°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

26°
mar.

15°/26°
mie.

15°/23°
joi

15°/27°
vin.

17°/30°