Mihai-Răzvan Ungureanu povesteşte detaliile competiţiei în urma căreia România a câştigat organizarea summitului. Sursa: EPA Photo
Mii de ore de documentare, sute de telefoane date în toate colţurile lumii, zeci de întâlniri de tatonare şi câteva momente de suspans, urmate de o veste bună. Acestea au fost ingredientele principale din „bucătăria“ organizării Summitului NATO din aprilie - eveniment care de câteva săptă mâni este subiectul numărul 1 în România. Fostul ministru de externe Mihai-Răzvan Ungureanu, în prezent director al SIE, a acceptat să dezvăluie pentru EVZ o parte dintre culisele eforturilor diplomatice care vor face între 2 şi 4 aprilie din România punctul 0 pe harta internaţională. Amintirile lui Ungureanu arată că Summitul NATO, deşi timp de peste doi ani a lipsit de pe agenda publică românească, „a plutit“ în tot acest timp în permanenţă în spatele uşilor antifonate şi pe liniile de satelit ale telefoanelor „scurte“ care leagă ţara noastră de Organizaţ ia Nord-Atlantică.
Băsescu şi Tăriceanu au fost sceptici
„Totul a pornit la începutul anului 2005, cu o întrebare aruncată în gol de mine: «Ce-ar fi dacă...?». Nu mai ştiu de unde mi-a venit ideea. Eram la Ministerul de Externe, cu câţiva dintre colaboratorii de la cabinetul ministrului“, îşi aminteşte Ungureanu. Primii oameni din afara ministerului cărora le-a „pasat“ ideea au fost preşedintele Traian Băsescu şi premierul Călin Popescu-Tăriceanu.
De la amândoi a primit un răspuns uşor sceptic, însă niciunul dintre ei nu a încercat să oprească proiectul: „La primele discuţii era destul de mare neîncrederea că ar putea să aibă succes. Vine unul şi zice: «Hai să aducem Luna pe Pământ...». Pur şi simplu mi-au zis acelaşi lucru amândoi: «Încearcă...». Suna atât de imaginar totul, încât cred că erau drăguţi“, spune acum Ungureanu, uşor amuzat.
