Numărul străzilor circulabile din Craiova scade pe zi ce trece. După ce bulevardele găurite au fost strangulate de „dinţarii“ trimişi să le plombeze, alţi constructori sunt pe linia de start la aşternutul covoarelor asfaltice.Lăpuş, Brestei şi Craioviţa sunt doar câteva dintre cartierele în care au început lucrările de plombare a străzilor, după ce primăria a trecut pe lista neagră a întreţinerii câteva sute de carii din carosabil. Municipalitatea plăteşte 2,6 milioane de lei pentru aplicarea plombelor din asfalt şi 484.000 de lei, pentru plombele din balast. Bulevardul Oltenia şi strada Brestei, de la intersecţia cu strada Râului spre ieşire, sunt doar două dintre arterele de circulaţie băgate în tratament. Zăpăceala din traficul rutier nu ar lua sfârşit însă nici dacă termenul de finalizare a lucrărilor ar fi respectat, fiindcă la uşa primăriei chiar astăzi aşteaptă o porţie de lucrări, alţi constructori. Este vorba de aşternerea covoarelor asfaltice, afacere de 30 de milioane de lei, împărţită pe mai multe loturi. „Vor fi reparate alei, trotuare şi parcări în zece cartiere şi carosabilul din Calea Bucureşti, Valea Roşie, Sărari, Lăpuş, Craioviţa Nouă, Brestei şi 1 Mai. Ştiu că nu e uşor. Noi le-am solicitat constructorilor să lucreze astfel încât să nu scoată complet din trafic străzile pe care le repară. Craiovenii trebuie să înţeleagă că avem de ales între a face şi a nu face nimic şi că noi am decis să le reparăm“, a spus ieri primarul Craiovei, Antonie Solomon. În total, Craiova primeşte în urma acestor contracte 125.000 de metri pătraţi de covor asfaltic carosabil, 67.000 de metri pătraţi de îmbrăcăminte pentru trotuar şi circa 15.000 de metri de borduri.
Strada Unirii, modernizată
Craiovenii nu sunt scutiţi de şantiere nici în zonele care nu au fost nominalizate la plombare sau covoare asfaltice. Strada Unirii este una dintre arterele incluse