Ce fac statele cu personalitatile exceptionale? Le ucid, cand nu le sunt pe plac: Stalin, Dej, Hitler au aratat deja cum se face acest lucru, pana la genocid. Le ignora, cand nu se pot folosi de ele: aceasta indiferenta este aproape singura trasatura comuna a tuturor regimurilor politice. Le promoveaza, dar numai daca le pot subordona: caci numai cele mai liberale state se abtin sa confunde cultura pe care tind sa o nationalizeze cu cultura pur si simplu - statelor numai cultura oficiala le apare ca fiind singura cultura care merita sa fie luata in seama. Nicolae Ceausescu a dat acestei confuzii o dimensiune patriotica grotesca. Concluzia este ca numai extrem de rar statele sunt dezinteresate cu talentele pe care le promoveaza.
Pentru relatia gresita dintre stat si personalitatea exceptionala, cazul Socrate este tipic. Se stie ca denuntul impotriva lui Socrate a fost depus in fata demelor reunite de catre doi cetateni care si-au justificat cererea de condamnare la moarte invocand interesele superioare ale statului: zeii nationali si educatia tinerilor. „Eu, Meletos, fiul lui Meletos, din dema Pitthea, acuz sub juramant pe Socrate, fiul lui Sophroniscos, din dema Alopex. Socrate se face vinovat de crima de a nu recunoaste zeii recunoscuti de cetate si de a introduce divinitati noi; in plus, se face vinovat de coruperea tinerilor. Pedeapsa ceruta: moartea“.
In apararea sa, Socrate a demonstrat in mod convingator ca nu cu moartea ar trebui el pedepsit pentru ceea ce a facut, ci cu intretinerea sa gratuita de catre stat. Iata cuvintele sale: „Asadar, ce mi se cuvine pentru ca sunt un astfel de om? Ceva bun, atenieni, daca intr-adevar trebuie judecat dupa vrednicie; si anume un bine care sa mi se potriveasca. Asadar, ce e potrivit pentru un om sarac si facator de bine, care are nevoie de ragaz ca sa va indemne? Nimic altceva nu e mai potrivit, aten