În faţa Rusiei, care a lăsat Anglia acasă, România a demonstrat că poate produce surpriza la Euro 2008
"Tricolorii" au intrat de aseară în febra turneului final din Elveţia şi Austria, chiar dacă pînă la primul meci din grupa morţii de la Euro 2008 mai sînt două luni şi jumătate. Reprezentativa noastră şi-a măsurat forţele pentru şocurile cu Franţa, Italia şi Olanda, cu un adversar de calibru pe care l-am putea reîntîlni în "sferturi" sau în semifinale. Ce frumos ar fi! Să rămînem însă cu picioarele pe pămînt.
Cu excepţia lui Lobonţ, doborît de o gripă rebelă, Piţurcă a trimis pe teren formula de echipă pe care şi-ar dori să o poată alinia şi pe 9 iunie, la Zurich, în partida de debut cu selecţionata Cocoşului Galic. Mai mult, Piţi şi-a dezvăluit şi planurile tactice pentru confruntarea cu Raymond Domenech, renunţînd la sistemul 4-3-3, preferat în preliminarii, pentru clasicul 4-4-2, atît de familiar francezilor.
Ai noştrii au pornit avîntat. Cu Mutu împins sus, lîngă Marica, alimentaţi de o linie mediană laborioasă şi inventivă, România a dominat destul de clar prima repriză. Elocvent în acest sens este raportul ocaziilor, 6-2 în favoarea noastră. Chiar dacă nu s-a mai lipit de gol, Mutu a fost activ şi a dat tonul ofensivei, fiind la originea primelor faze periculoase (3, 5, 19). Marica a demonstrat că la "naţională" este alt om decît la Stuttgart şi a deschis scorul în minutul 45 cu un şut de la distanţă, din întoarcere, de toată frumuseţea. Pînă atunci "tricolorii" au mai ratat oportunităţi bune prin Tamaş (3), Fl. Petre (22) şi Cociş (34).
Ţinuţi la respect de fundaşii noştri, ruşii şi-au trecut în cont doar două ocazii: "capul" lui Adamov peste (12) şi contraatacul lui Aniukov blocat la sacrificiu de debutantul Popa.Distribuit mijlocaş stînga, Chivu s-a descurcat bine. A jucat simplu şi eficient, fără să se complice şi fără să se