Preşedintele SUA, George W. Bush, se va deplasa la "Constadt", pe litoralul Mării Negre, pentru a se întâlni cu "preşedintele Vasesque", potrivit transcriptului conferinţei de presă a consilierului pe probleme de securitate naţională al preşedintelui american, publicat pe site-ul Casei Albe. Sursa: http://www.whitehouse.gov/news/releases/2008/03/20080326-3.html Potrivit oficialului american, liderul de la Casa Albă se va deplasa în România pentru a participa la summit-ul NATO şi pentru a avea întrevederi bilaterale cu autorităţile române. "România este un partener apropiat al Statelor Unite şi s-a dovedit a fi un aliat de valoare al NATO după ce s-a alăturat Alianţei, în 2004. Cei doi preşedinţi vor discuta despre o gamă de probleme bilaterale", a spus oficialul american.
Conform sursei citate, preşedintele Bush va participa ulterior la summit-ul NATO a cărui organizare la Bucureşti "este o mărturie a modului în care procesul de extindere a NATO a contribuit la transformarea cu succes a României şi a altor noi democraţii din Europa Centrală şi de Est".
Program încărcat pentru Bush Potrivit programului preşedintelui american, Bush va sosi la Bucureşti la 1 aprilie, după o vizită în Ucraina. Pe 2 aprilie dimineaţă, liderul de la Casa Albă va rosti un discurs la Bucureşti, după care se va deplasa la Constanţa unde se va întâlni cu preşedintele Băsescu. În cursul aceleiaşi zile, el va reveni la Bucureşti pentru a se întâlni cu secretarul general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, iar apoi va lua parte la o cină de lucru alături de liderii statelor NATO. Pe 3 aprilie, preşedintele Bush "va participa la summit-ul NATO de la Bucureşti, unde se aşteaptă să se ia decizii în legătură cu primirea de noi membri". Bush va participa apoi la o reuniune în cadrul summit-ului cu liderii ţărilor care vor primi în cursul dimineţii invitaţia de aderare, a