BEC a respins semnul electoral al lui Cozmin Gusa la propunerea liberalului Tudor Chiuariu si a conservatorului Vlad Hogea. Semnul electoral, de fapt un slogan in versuri: "Lista lui Cozmin/Ne-am saturat/Cat ne-au furat", a fost considerat drept material de propaganda. Liderul PIN sustine ca celelalte partide vor sa-l sicaneze. Decizia BEC poate fi atacata in instanta.
Motivul principal invocat de BEC pentru respingerea semnului electoral al liderului PIN a constat in "nerespectarea ordinii de drept".
Vlad Hogea, reprezentantul PC in BEC a declarat ca semnul "Lista lui Cozmin/Ne-am saturat/Cat ne-au furat" era de fapt un "slogan electoral explicit" , un material de propaganda electorala, care un avea ce cauta pe lista de vot.
Chiuariu si Hogea au sustinut ca sloganul instituie "prezumtia de vinovatie pentru toate celelalte formatiuni politice implicate in procesul electoral".
BEC a acceptat, totusi, cel de-al doilea semn electoral al PIN si anume ursul carpatin. Reprezentantul BEC a mai afirmat ca depunerea a doua semne electorale din partea aceluiasi partid nu reprezenta o incalcare a legii, acest caz intalnindu-se si in alte regiuni din tara unde partidele au format aliante si au depus mai multe semne
La randul sau, Cozmin Gusa a sustinut dupa aflarea vestii ca decizia BEC este un gest politic si ca celelatle partide vor sa il sicaneze.
“In acelasi timp, este o decizie ilegala pentru ca, asa cum unele partide au sageata, balanta sau fel de fel de flori, eu am ales, pe langa niste semne si anumite cuvinte", a mai declarat liderul PIN pentru Mediafax.
Gusa intentioneaza sa conteste hotararea BEC si considera ca nu este intamplator faptul ca propunerea de respingere a semnului sau electoral a venit din partea reprezentantilor PNL si PC, care s-ar fi putut simti vizati de sloganul sau.
@