Ia te uita, frate, am cazut in timp sau ce se intimpla? – ne-am zis noi, care, oricum, de multa vreme nu ne mai miram de nimic. Avem halucinatii sau a luat-o mintea razna? Se poate intimpla oricui, mai ales ca potential exploratoriu, imaginativ, creativ si depresiv, deopotriva, exista din plin. Si ce altceva vedeam pe micul ecran, daca nu o stafie a trecutului, care confirma acelasi definitoriu slogan stradal al anilor ’90: „La vremuri noi, tot noi!“.
Adica „ei“, ca „noi“ este prea putin selectiv si ajunge „sa ne“ si „sa ii“ cuprinda chiar pe toti. Selectia a operat si in trecut, selectia opereaza si astazi. Criteriile au ramas cam aceleasi, apartenenta la Partidul Far si Calauza fiind unul definitoriu. Daca nu cel vechi, unul care vine. Doar ca locurile s-au imputinat. Nu mai merge cu „gloata“, nu mai avem „Dictatura Proletariatului“, progresul se face cu nume grele, cu personalitati – „personulitati“, cum hitru se pronunta cindva azi uitatul acad. Serban Cioculescu. Si, desigur, si ratingul televiziunilor. Cu care nu te joci. Nu e de glumit. Unde-s bani, puterea creste si profitul nu osteneste degeaba. Asa se obtin „marile victorii“, o mina spala pe alta si o trage si inainte.
Ca doar Vintu nu-i ca gindu’ si Tatulici n-o sa lucreze cu Mircea Vulcanescu sau cei morti la Gherla, Aiud si Canal.
Nu poti intra intr-un grup sau sa apari asa, peste noapte, pe o lista. Trebuie sa astepti, sa te remarci, sa cultivi relatia cu mai-marii, sa devii flexibil si muncitor obedient, linguseala e si ea utila, faci frumos ca sa te bage si pe tine cineva in seama. Altfel cum, ierarhiile astea au si ele dichisul lor, diviziunea muncii functioneaza bine in tot ce este colectivitate. Si ca sa nu mai pierdem vremea cu diferite banalitati, vazindu-l pe Tov. Adrian Paunescu, Marele Bard al Marelui Cirmaci, mai acum citeva saptamini pe micul ecran al postul
