Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gherila lui Băsescu şi ambuscada popularităţii

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 27 martie 2008 ·

De aproape un an de când Agenţia ZP NEWS INTERCEPTOR dă publicităţii „TOP VIP” - un clasament efectuat pe baza frecvenţei consemnărilor în presa scrisă a numelui diferitelor persoane şi personalităţi publice - nu s-a întâmplat ca Traian Băsescu, lider absolut al comentariilor şi informaţiilor curente, să sufere un asemnea afront.

Dacă până la finele anului trecut nu s-a întâmplat, de la preluarea mandatului, ca cineva să-l detroneze de pe primul loc, unde se situa la mare distanţă faţă de următorii, în 2008 supremaţia sa a început să scârţie.

De mai multe ori preşedintele a fost nevoit să cedeze primul loc unor competitori asupra cărora s-a focalizat interesul public - Ion Iliescu, Norica Nicolai, Teodor Meleşcanu, Ludovic Orban, Adrian Năstase sau Tudor Chiuariu, fiind doar câţiva dintre cei care l-au detronat preţ de câte o zi.

De fiecare dată însă liderul de la Cotroceni a revenit pe prima poziţie, demonstrând că statutul său este încă destul de puternic pentru ca întâmplările de acest fel să fie catalogate altfel decât simple accidente.

Nota bene: prelucrarea statistică efectuată de agenţie este una strict cantitativă. Ea nu defineşte conotaţia pozitivă sau negativă a comentariilor, ci doar frecvenţa cu care respectivele nume se regăsesc în articolele publicate în presă, criteriul principal constituindu-l numărul articolelor în care se vorbeşte despre cel în cauză.

Faptul că într-o singură zi despre nu mai puţini de alţi cinci protagonişti ai vieţii publice se vorbeşte mai mult decât despre Băsescu tinde să aibă o semnificaţie aparte. Să nu mai apară drept un accident, ci ca o consecinţă obiectivă a unui tip de atitudine publică. Prin excesul său de „giumbuşlucuri” neprezidenţiale, care a culminat cu proba de neseriozitate oferită într-un moment de maximă gravitate cum a fost festivitatea de la Craiova, Traian Băsescu îşi minează ser

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Video Șoșoacă s-a aruncat în valuri, în Marea Neagră. „Și grasele poartă tricouri ude”

Adevarul acum 3 ore
Diana Șoșoacă a surprins printr-un gest inedit sâmbătă, când a făcut o baie în Marea Neagră, în ciuda temperaturii scăzute a apei, de sub 10 grade.

SuperLiga: FCSB a revenit pe primul loc, după 1-0 cu Universitatea Cluj

HotNews acum 4 ore
Echipa bucureşteană FCSB a învins sâmbătă seară, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia Universitatea Cluj, în etapa a treia din play-off-ul SuperLigii. Bucureştenii au controlat jocul şi şi-au dominat adversarii, ratând în minutul 12, prin Miculescu,

Elon Musk propune o zonă de liber schimb între SUA și Europa

Libertatea acum o ora
La puțin timp după ce Donald Trump a anunțat noile tarife vamale, miliardarul american Elon Musk s-a pronunțat în favoarea creării unei zone de liber schimb între Statele Unite și Europa.

O echipă americană de asistență a aflat că va fi disponibilizată în timp ce ajuta la salvarea victimelor cutremurului din Myanmar

Libertatea acum o ora
Trei angajați americani implicați în operațiuni umanitare în Myanmar au fost anunțați că vor fi disponibilizați în timp ce participau activ la eforturile de salvare și recuperare în urma unui cutremur major, a declarat pentru Reuters Marcia Wong, fo

Șeful Administrației Penitenciarelor, înlocuit din funcție. Anunțul a fost făcut chiar de Dan Halchin

Mediafax acum 6 ore
Înlocuitorul său nu a fost anunțat încă de Ministerul de Interne. Halchin se va întoarce la Arad, ca director, potrivit gandul.ro. Halchin a făcut un scurt raport de activitate al ultimilor 4 ani în care susține că instituția pe care a condus-o arat

Netanyahu se duce la Casa Albă pentru a negocia stoparea creşterii tarifelor vamale

HotNews acum 4 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu se va deplasa luni la Washington, a informat sâmbătă pentru agenția France Presse un oficial de la Casa Albă, în contextul în care Donald Trump a impus tarife vamale radicale pentru toate ţările. Joi, a doua zi

Popescu Piedone, atac furibund, cu insulte, la adresa lui Nicușor Dan: „Loază mincinoasă de care mi-e scârbă ca de gândacii descoperiți prin dulapuri!”

HotNews acum 4 ore
Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Cristian Popescu Piedone, îl atacă pe primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, după ce acesta afirmase că acţiune sale arată „un pic de exces”. Riposta lui Popescu Piedone

Superliga – play-off: FCSB – Universitatea Cluj1-0

News.ro acum 4 ore
Echipa bucureşteană FCSB a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia Universitatea Cluj, în etapa a treia din play-off-ul Superligii. Bucureştenii au controlat jocul şi şi-au dominat adversarii, ratând în minutul 12, prin Miculescu,

Claudiu Târziu, după suspendarea din funcția deținută în cadrul AUR: Am aflat pe surse, nu am fost notificat oficial

HotNews acum 13 ore
Claudiu Târziu, suspendat sâmbătă din funcția deținută în cadrul AUR, a oferit prima reacție pentru Mediafax după măsura luată împotriva sa de conducerea partidului. „Am aflat și eu tot pe surse de această decizie, nu am fost informat oficial, deci

Jaguar Land Rover întrerupe livrările către SUA după tarifele anunțate de Trump

Libertatea acum 6 ore
Jaguar Land Rover (JLR) va suspenda, timp de o lună, livrările de mașini produse în Marea Britanie către Statele Unite, în timp ce analizează modalități de a reduce impactul tarifelor impuse de Donald Trump, relatează The Guardian.

Vremea

București
acum

11°
dum.

3°/12°
lun.

1°/9°
mar.

2°/10°
mie.

4°/9°
Iasi
acum

dum.

1°/8°
lun.

-0°/6°
mar.

-0°/9°
mie.

3°/7°
Constanta
acum

11°
dum.

5°/11°
lun.

3°/8°
mar.

2°/9°
mie.

4°/9°
Cluj-Napoca
acum

dum.

-3°/6°
lun.

-2°/4°
mar.

-1°/8°
mie.

-0°/5°
Timisoara
acum

dum.

-0°/10°
lun.

-2°/7°
mar.

-1°/10°
mie.

1°/9°