Liga lui Mitică începe din ce în ce mai mult să devină o glumă proastă, odată cu apropierea de marele final. Preconizat drept cea mai tare ediţie de campionat din istorie, sezonul acesta nu este decât încă o mare demonstraţie de furt şi de batjocură faţă de iubitorii de fotbal şi de cei care şi-au rupt picioarele pentru cluburile lor un campionat întreg.
Plecată la startul returului favorită la câştigarea titlului, echipa lui Andone se află la trei puncte în faţa Stelei şi, cum etapa următoare o să joace în Ştefan cel Mare, ne putem aştepta ca duminică să vedem un nou lider. Meritat sau nu?
Dacă stăm să ne gândim cum joacă atât CFR, cât şi Steaua, nici una nu ar merita primul loc. Dar de la evoluţia proastă a echipei şi până la ajutoarele „divine“, după cum afirmă Gigi Becali, e cale lungă. Nu ştim cât de sfânt era Deaconu până la meciul cu Rapid, însă, după ce a slujit cum trebuie oastea lui Gigi, în mod cert o să fie canonizat şi o să i se ridice o biserică. Doar preşedintele l-a premiat deja pentru merite deosebite, deşi au fost alţii care au luat bătaie pe teren (asistentul Mudura) sau unii care au fost corecţi toată viaţa şi nu au mai fost preaslăviţi de nimeni. Să ne spună „experţii în decorări“ ce merite ascunse a avut Deaconu, că eu nu înţeleg cum merg aceste premieri.
În Liga I, arbitrul a devenit actorul principal. Fotbalul, în loc să se dispute pe teren, a luat o turnură demnă de aranjamentele de culise şi, împreună cu largul concurs al arbitrului, îşi decide câştigătorul în funcţie de cine dă cel mai mult în afara suprafeţei de joc.
Nu zice nimeni că nu mai există şi corectitudine, însă nu prea se practică atunci când vine vorba de lupta pentru caşcavalul din Liga Campionilor. Nu ar fi corect moral ca un arbitru să conducă în mod cinstit un meci al Stelei, iar aceasta să nu câştige. Cine ştie ce ar declara Becali atunci, într-un acces
