A fost odata ca niciodata o scoala de teatru. Fel de fel de lucruri se petreceau acolo, oameni veneau, oameni plecau, pe unii mai tirziu ii vedeam cu totii pe scenele teatrelor din tara mare si frumoasa a scolii. Lucrurile mergeau mai departe asa cum o faceau de ani si ani. Avea si o sala de spectacol scoala noastra, iar sala purta numele unei faimoase preotese in zadar. Si acolo lucrurile mergeau inainte dupa aceeasi logica a continuitatii. Pina-ntr-o zi. in acea zi (sa zicem ca era prin 2002), sala cu nume de preoteasa in zadar a produs o minirevolutie, care arunca in arena teatrului nume noi – de actori, scenografi, regizori, autori –, devenite apoi marci ale schimbarii intr-o lume prea opaca la cotidian, la azi, aici, acum. Printr-un joc al sortii, doua dintre spectacolele (de licenta) produse in acel an la Studioul Casandra aveau sa ramina in memoria publica: Ma cheama Isbjorg. Sint o leoaica in regia Gianinei Carbunariu si Lebensraum/ Spatiul vital in montarea Alexandrei Badea.
Cu Spatiul vital, Alexandra Badea a fost la Avignon, in sectiunea off a festivalului, iar dupa Blaubart, speranta femeilor (montat la Teatrul ACT, intr-o formula destul de confuza, dar in care Ela Mocanu (Ionescu) excela), regizoarea a plecat in Franta.
La Paris, in felurite contexte independente, a pus in scena Povestile de familie ale Biljianei Srbljanovic, 4:48 Psychosis de Sarah Kane, Femeia ca un cimp de lupta… de Matei Visniec (iar pe 2 mai, la Caen se va juca Fuck you, Eu.ro.Pa! de Nicoleta Esinencu, cu Madalina Constantin). in Romania, primul ei spectacol dupa plecarea din tara s-a intimplat la Timisoara, in aceasta primavara, iar punctul de plecare a fost o piesa a unui autor de limba germana, Igor Bauersima (un alt text al lui, Norway.today, a fost montat de Andreea Valean la Odeonul bucurestean si, apoi, la Casandra, intimplator de o colega de generatie a Al
