Dupa cum probabil se stie deja, Gala Premiilor de Jazz pe 2007, editia a V-a, va avea loc luni, 31 martie, la ora 19.00, la Centrul National de Arta „Tinerimea Romana“. Alaturi de institutia care gazduieste acest eveniment, printre organizatori se regasesc Uniunea Compozitorilor si Muzicologilor din Romania si Fundatia Muzza, cea care a hotarit componenta juriului (Florian Lungu – presedinte, Daniela Nicolae, Mirela Stoenescu, Alex Vasiliu si Alexandru Sipa – membri), a contactat colaboratori, sponsori si parteneri media, de unde si subtitlul evenimentului – Premiile Fundatiei Muzza.
Fiind implicat direct in organizarea acestui eveniment, inca de la prima editie, sint in masura sa va dau citeva detalii despre scurta istorie, dar si despre apropiata Gala.
Din pacate, jazzul nu are la noi nici suficient impact la un public larg si nici suficienta sustinere mai ales din partea institutiilor de cultura obligate moral, prin statutul de functionare, sa sprijine genurile muzical-artistice defavorizate. Ne-am convins de acest lucru si cu prilejul demersurilor facute pentru finantarea unei parti din cheltuielile necesare organizarii prezentei editii. E suficient sa amintesc ca din aceste motive editia din 2006 pentru anul 2005 a fost anulata, iar cea din 2007 pentru 2006 s-a organizat simbolic, pentru a se pastra cit de cit continuitatea, laureatilor oferindu-li-se doar diplome si un mic cadou, cite trei CD-uri fiecaruia, din partea UCMR.
Editia a V-a avind in spate, pentru prima oara, si o fundatie, legata prin nume si de muzica in general, si de jazz (Muzza), sansele de a gasi sponsori, de a obtine minime finantari au fost ceva mai mari, astfel ca laureatii vor putea beneficia, pe linga diplomele care vor certifica in timp performantele lor pe 2007, atit de un premiu de natura financiara, cit si de un premiu in obiecte (CD-uri, o carte, o tui