Cam peste tot, cel mai prost administrate servere sint ale universitatilor, inclusiv ale acelora care au departamente de informatica. Explicatia e simpla: universitatile, mai ales cele de stat, nu-si permit sa plateasca unui informatician bun un salariu comparabil cu cel oferit de o firma privata. Asa ca sint nevoite sa se descurce cu studenti si cu citiva pasionati, niciodata in numar suficient, legati mai ales sentimental de universitate, sau, in cel mai rau caz, cu „specialisti“ care n-au putut gasi ceva mai bun.

Situatia asta a ajuns paradigma invatamintului. Cine mai vrea sa fie azi profesor? Daca ne luam dupa titlurile din ziare – e unul dintre rarele cazuri in care inclin sa-i cred pe jurnalisti –, aproape nimeni. Ajung sa predea in scoli si licee numai acei, foarte putini, indragostiti de meseria de dascal, de obicei fii sau fiice de profesori, si, mai ales, cei care n-au gasit ceva mai bun, mai banos. Pina si clasicele puncte de atractie ale meseriei, programul mai flexibil, vacantele lungi, si-au pierdut stralucirea. Pentru majoritatea absolventilor buni, invatamintul e ultima dintre optiuni, de obicei nici nu e luata in calcul. Si asta inclusiv la matematica, unde firavele venituri bugetare se pot completa binisor din meditatii.

Toata lumea stie ce se intimpla, si nu de azi, de ieri. Toti se pling ca nivelul scolii scade, ca profesorii sint slabi, ca se lucreaza prea mult cu suplinitori etc.

Daca tendinta nu se schimba, in citiva ani vom avea un deficit enorm de profesori calificati. O stiu elevii, parintii, o stiu profesorii insisi, o stiu inspectorii si functionarii din minister. Nimeni nu face nimic. Concursurile de ocupare a posturilor continua sa stirneasca scandaluri rusinoase an de an, posturile sint in continuare mascate, dosite pentru cine stie cine. Lefurile ramin jignitor de mici. „Solutia“ gasita acum, „pactul p