Domnule Claude Lelouch, sinteti binevenit in Romania, mai intii prin ce sinteti, prin filmele dumneavoastra, dinainte si de dupa Un homme et une femme din 1966, cu La Palme d’Or si cu Oscarurile sale, si prin noul film, oferit acum publicului romanesc, Roman de gare; dar sinteti binevenit in mod special, in acest moment, cind vorbim despre un Nou Val si chiar despre un Nou Cinema romanesc. Dumneavoastra veniti din tara in care, in urma cu aproape 50 de ani, se lansa Noul Val francez. Cu care ati intrat, insa intr-un fel de rivalitate.
Nu stiu daca e cel mai bine zis rivalitate, dar eu nu am fost de acord cu Noul Val. Stiti, cind am facut Un homme et une femme – care a fost un succes, bla-bla-bla – a venit sa ma vada François Truffaut: „Claude, zice, ador filmul tau, fiindca datorita acestui film a existat o maniera de a filma inainte de tine si va exista o alta maniera de a filma dupa tine. Si noi sintem foarte mindri ca tu esti fiul Noului Val, care a crescut cum nu se poate mai bine. Si vom face un numar special despre tine, in revista Cahiers du cinéma, fiindca Un homme et une femme a schimbat istoria cinematografului“. „Bine, François, zic, e minunat sa se scrie niste articole, dar eu nu sint fiul Noului Val.“ Eu multumesc si azi Noului Val, datorez mult Noului Val, pentru ca mi-a aratat tot ce nu trebuie sa fac.
„Am facut exact contrariul Noului Val“
Sa nu faceti ce?
Am facut exact contrariul Noului Val. Mai intii un film nu trebuie sa fie plicticos. Filmele Noului Val erau de multe ori enervante, prea lungi, citeodata prost filmate, erau in intregime dublate, fara sunet in direct, erau in alb-negru – multe lucruri care-mi displaceau. Sigur, am vazut toate filmele, am adorat À bout de souffle, care nu era plicticos, mi-a placut Les quatre cents coups, dar in afara de astea...
Dar exact in acelasi an cu filmul lui Godard si cu
