Germania caută muncitori români în agricultură, grădinari, lucrători forestieri, mecanici maşini agricole, asistentă medicală, meşteşugari (zidari, electrician, lăcătuş etc), ajutor menaj, etc. Cei care doresc să se angajeze pe un astfel de post în străinătate se pot adresa Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) Braşov. Timp de o lună, până pe 29 aprilie, Agenţia va organiza o sesiune de depunere a dosarelor celor care doresc să muncească în Germania. Doritorii trebuie să aibă studiile/cursurile de calificare încheiate şi să cunoască limba germană.
Documentele necesare înscrierii vor fi depuse în două exemplare, original şi copie, şi trebuie să cuprindă, pe lângă actul de identificare şi paşaport, şi copia legalizată pentru studiile/calificarea absolvite, în română şi tradusă în limba germană. De asemenea, cartea de muncă va fi şi ea ataşată la dosar, în copie legalizată, însoţită de un certificat de sănătate eliberat de Medicina Muncii. Mai sunt necesare CV-urile în limba română şi limba germană, precum şi un act legalizat de la Serviciul Public pentru Asistenţă Specială din care să reiasă că solicitantul şi-a declarat intenţia de a pleca la lucru în străinătate.
„Cel mai devreme la începutul lunii mai, va fi organizată o bursă a locurilor de muncă pentru Germania la nivel naţional, la care vor participa cei selectaţi din totalul celor care şi-au depus dosarele”, ne-a spus Cristina Trifan, purtător de cuvânt al instituţiei. Germania caută muncitori români în agricultură, grădinari, lucrători forestieri, mecanici maşini agricole, asistentă medicală, meşteşugari (zidari, electrician, lăcătuş etc), ajutor menaj, etc. Cei care doresc să se angajeze pe un astfel de post în străinătate se pot adresa Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) Braşov. Timp de o lună, până pe 29 aprilie, Agenţia va organiza o sesiune de depunere a dos