Un trib din Peru, izolat complet de restul lumii şi care a supravieţuit fericit şi liniştit declinului imperiului incaş, a început să fie decimat după ce o echipă de televiziune l-a descoperit în jungla amazoniană şi l-a infectat cu gripă. Un britanic care lucra la o emisiune pentru canalul de televiziune Discovery Channel, însoţit de un ghid, este învinovăţit că ar fi dus virusul în mijliocul unei populaţii care nu are imunitate la bolile europenilor. Având în vedere că sătenii nu au mai avut, până acum, contacte de niciun fel cu oameni din afara locului lor de baştină, copiii au fost primii care au contractat gripa. Patru au murit, iar autorităţile locale susţin că se confruntă cu o avalanşă de boli respiratorii imediat după ce echipa de la Discovery Channel a apărut în regiune.
Oficialii susţin că echipa de televiziune le-a ignorat rugăminţile să nu viziteze un grup din regiunea izolată Cumerjali. Acolo trăieşte o parte din tribul Matsigenka, care nu a avut niciodată contacte cu străinii. Un angajat al Discovery Channel, care neagă categoric că ar fi ajuns în satele cele mai izolate, încerca, anul trecut, să găsească în regiune locuri bune de filmare pentru emisiunea numită „Triburile pierdute ale lumii”. Deşi lui şi ghidului său le-a fost permis accesul în comunitatea din Yomybato, unde membrii tribului Matsigenka sunt familiarizaţi cu străinii, echipa ar fi încălcat rugăminţile oficialilor, aventurându-se mai adânc în inima junglei, pentru a găsi oameni şi mai rupţi de „lumea civilizată”.
Echipa s-ar fi justificat prin faptul că oamenii sunt „prea occidentalizaţi”, a povestit şi doctorul în antropologie Glenn Shepard, care se afla în Yomybato la momentul respectiv. Britanicul s-ar fi plâns că băştinaşii „poartă pantaloni scurţi, joacă fotbal, merg la şcoală...pur şi simplu nu merge”. Cu toate că organizaţia Survival International a atras atenţia