Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pandurii joacă pentru Liviu Mihai

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 28 martie 2008 ·

Antrenorul gorjenilor, Eugen Neagoe, regretă că nu poate conta până la finalul sezonului pe Mândrean şi Liviu Mihai, ambii accidentaţi. Ex-constănţeanul s-a operat de menisc în cursul acestei săptămâni la o clinică din Bucureşti şi va reveni pe teren abia în toamnă. „Operaţia lui Liviu Mihai a reuşit, dar medicii i-au descoperit complicaţii şi la ligamentele încrucişate. El va fi apt după patru-cinci luni. Sper să fie puternic, să treacă peste această perioadă grea din cariera lui. O să-i dedicăm victoria din meciul cu Poli Iaşi, dacă o obţinem“, a declarat „Geană“.

Singurul internaţional din lotul echipei Pandurii, Constant Djakpa, este aşteptat astăzi să revină la Târgu Jiu, după ce a susţinut un amical cu naţionala olimpică a Coastei de Fildeş împotriva Senegalului, joc de pregătire în vederea Olimpiadei de la Beijing. „Costel“ nu va fi menajat de antrenorul Eugen Neagoe în meciul cu Poli Iaşi, chiar dacă ivorianul va susţine duminică al treilea joc în şapte zile şi a călătorit câteva mii de kilometri. „Djapka va reveni în ţară vineri şi va ajunge la antrenament. Trei jocuri într-o săptămână este mult pentru noi toţi, dar trebuie să ne pregătim mai bine, să jucăm cu ambiţie şi determinare şi vom trece peste toate pentru că victoriile se obţin şi cu sacrificii“, a spus Neagoe.

Vasilache a prins curaj

Ciprian Vasilache este pandurul care a atras atenţia cel mai mult în acest an. Ratarea monumentală din partida cu Universitatea Craiova, când a şutat peste poarta goală din câţiva metri, a dus la demiterea portughezului Joaquim Teixeira, dar l-a făcut mai puternic pe jucător. „Ratarea de la Craiova m-a încurajat mai mult, dar îmi pare rău că am pierdut puncte importante atunci, care pot să conteze la final. Nu poţi să te bucuri de o ratare şi nu am făcut-o ca să demit antrenorul“, a spus Vasilache.

Cu Steaua, acesta a fost declarat omul meci

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu: Este o certitudine că vom continua plafonarea prețurilor la energie și gaze după 1 aprilie

HotNews acum o ora
Guvernul caută „formula optimă” de a continua sprijinirea populației prin prețuri plafonate la energie și gaze și după 1 aprilie, a declarat premierul Marcel Ciolacu la începutul ședinței de Guvern de vineri. „Este o certitudine că îi vom ajuta în c

Marcel Ciolacu: Săptămâna viitoare vom adopta toate documentele necesare organizării alegerilor pe 4 mai și 18 mai

HotNews acum o ora
Guvernul pregătește legislația necesară pentru organizarea alegerilor prezidențiale, aceasta fiind prioritatea Guvernului pentru următoarea ședință de guvern, a declarat premierul Marcel Ciolacu, la începtul ședinței de Guvern de vineri. Primul tur

Trump anunţă că pregăteşte o întâlnire cu Putin pentru ca să ”termine” cu Războiul din Ucraina, ”o adevărată risipă”

News.ro acum o ora
Preşedintele ales american Donald Trump anunţă că este pe cale să pregătească o întâlnire cu preşedintele rus Vladimir Putin pentru a ”termina” cu Războiul din Ucraina, relatează AFP. ”El vrea să ne întâlnim, iar noi suntem pe cale să organizăm asta

2024 a fost cel mai călduros an din istoria măsurătorilor meteorologice în România

Mediafax acum 2 ore
Anul 2024 este cel mai călduros an din istoria măsurătorilor meteorologice în România, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie. „Este o eră în care efectele schimbărilor climatice devin din ce în ce mai periculoase”, spune ministrul Mediul

Ciolacu: Guvernul trebuie să aprobe bugetul până cel târziu pe 31 ianuarie. Cer miniştrilor să includă şi propuneri de restructurare a tuturor posturilor nejustificate, atât în administraţia centrală, cât şi la nivelul companiilor de stat din subordine

News.ro acum o ora
Guvernul trebuie să aprobe bugetul până cel târziu pe 31 ianuarie, a anunţat vineri şeful Executivului, Marcel Ciolacu. care a cerut miniştrilor ”să includă neapărat şi propuneri de restructurare a tuturor posturilor nejustificate, atât în administr

Zeljko Kopic şi-a prelungit contractul cu Dinamo

News.ro acum o ora
FC Dinamo a anunţat, vineri, că tehnicianul Zeljko Kopic şi-a prelungit contractul. “Astăzi, antrenorul principal al clubului Dinamo 1948 Bucureşti a semnat prelungirea contractului până în vara lui 2028!”, a precizat gruparea bucureşteană. Sosit la

Care sunt domeniile vizate de controalele ITM în 2025?

Wall-Street.ro acum 22 minute
Care sunt domeniile vizate de controalele ITM? Specialiștii PWC spun că elementul de noutate din 2025 este zona întreprinderilor mici care au resurse limitate și unde riscurile nu sunt cunoscute sau nu sunt evaluate corect, iar protecția salariațilo

Prognoza meteo: Vreme mai caldă decât e normal, până aproape de jumătatea lunii februarie

HotNews acum o ora
Temperaturile vor fi mai ridicate decât normalul perioadei din calendar, în cea mai mare parte a ţării, până aproape de jumătatea lunii februarie, iar cantitățile de precipitații vor fi deficitare, estimează meteorologii, care au publicat vineri pro

Donald Trump își află vineri sentința în dosarul Stormy Daniels, cu 10 zile înainte de învestirea ca preşedinte

HotNews acum o ora
Pronunțarea în dosarul pentru plățile ilegale făcute fostei actrițe porno Stormy Daniels care îl vizează pe președintele ales Donald Trump va avea loc vineri, 10 ianuarie, cu zece zile înainte de întoarcerea sa la Casa Albă, după ce Curtea Supremă a

Video O mașină de poliție aflată în misiune s-a răsturnat după impactul cu un autovehicul, în Capitală. O polițistă a ajuns la spital

Adevarul acum 3 ore
O mașină de poliție aflată în misiune, cu semnalele luminoase și sonore pornite, s-a ciocnit cu un alt autoturism, în noaptea de joi spre vineri, în Capitală. În urma impactului, autospeciala s-a răsturnat.

Vremea

București
acum

vin.

6°/12°
sâm.

3°/6°
dum.

1°/4°
lun.

1°/4°
Iasi
acum

vin.

2°/10°
sâm.

1°/6°
dum.

-1°/5°
lun.

-2°/1°
Constanta
acum

12°
vin.

9°/13°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/6°
lun.

1°/4°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-0°/9°
sâm.

-2°/3°
dum.

-2°/2°
lun.

-3°/-0°
Timisoara
acum

vin.

2°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/2°
lun.

-2°/3°