Sebastian nu a fost un simplu colaborator extern, ci angajatul Cuvîntului. Textele lui au apărut de la bun început la loc de cinste, pe pagina întîi a cotidianului, ceea ce le-a dat vizibilitate şi autoritate, iar rubrica "Bloc-notes", de ştiri culturale mărunte, în interiorul ziarului. Cît de mare putea fi autoritatea unui articol de pagina întîi din Cuvîntul, la sfîrşitul anilor 1920, ne-o sugerează o întîmplare a lui Mircea Eliade, ale cărui articole din 1927 despre Legaţia românească de la Roma au provocat "un adevărat scandal la Direcţia presei şi chiar la Ministerul de Externe".

Cuvîntul nu era un ziar oarecare, ci unul important; aflat pînă în 1930 mai mult în opoziţie, ziarul a făcut răsunătoare campanii de presă, de pildă pentru ţărănişti, iar din 1929 pentru întoarcerea lui Carol al II-lea la tronul ţării. Datorită campaniilor sale din anii 1928-1930, ziarul a fost adesea cenzurat, confiscat sau suspendat, ca incomod. În iunie 1930 însă, odată cu întoarcerea lui Carol al II-lea, Cuvîntul a devenit ziarul regelui, "oficiosul misticismului monarhic", cum observa Grigore Gafencu. Ca unul care luptase pentru rege cu abilitate şi cu anumite riscuri, Nae Ionescu la rîndul lui a devenit consilierul politic al lui "Rex". A fost, din iunie 1930 şi pînă în toamna anului 1933, o epocă grandioasă şi pentru metafizicianul regelui, şi pentru ziarul său. Şi, fireşte, şi pentru redactorii ziarului - inclusiv pentru Sebastian. În această perioadă înfloritoare, a fi criticat în "oficiosul ritmului nou", ce era finanţat de la caseta regală cu sume considerabile, însemna un coşmar la care nu putea rămîne nepăsător nici măcar un personaj de talia lui Titulescu, pentru simplul motiv că ziarul ajungea în mîna regelui. În plus, ca membru al camarilei regale, consilierul politic Nae Ionescu era primit în vila Elenei Lupescu, unde regele avea consfătuiri de taină cu el. "Însin