"Mai tii minte spectacolul ala (...), cu Toma Caragiu?" "Unde se juca, la ce teatru?" "Cum, la ce teatru?! La 'Bulandra', normal!" Iata un fragment de dialog in care, dupa cum se poate banui, sunt evocate vremuri foarte indepartate. Nu numai din cauza numelui propriu - in loc de Toma Caragiu in exemplu putea figura la fel de bine Ion Caramitru -, ci si din cauza mirarii pe care o exprima ultima replica in raport cu precedenta: cum sa intrebi la ce teatru se joaca un spectacol cu Toma Caragiu? !
Astazi, uimiri de acest fel ar starni, dimpotriva, exact un asemenea raspuns, vadind naivitate, daca nu prostie curata: cum sa nu precizezi la ce teatru ai vazut un spectacol avand in distributie cutare actor?! Pai ce, actorul mai e legat de teatrul "lui" precum iobagii lui Mihai Viteazu de glia boierului?
Intr-adevar, la ora de fata, orice actor, indiferent ca e salariat ori pensionar, indiferent ca e angajat pe termen nelimitat ori pe o singura stagiune, indiferent ca lucreaza cu norma intreaga sau doar "part-time", e liber sa migreze de la o scena la alta, pe toata suprafata Romaniei si dincolo de ea. Ba chiar si sub suprafata, din moment ce poate "performa" si in teatrele "alternative" sau (ma rog) experimentale.
Aceasta practica, nascuta din ideea "capitalista" a desfiintarii angajamentelor "pe viata" si care functioneaza de mult si cu succes (financiar, indeosebi) in cazul regizorilor, are, in cazul actorilor, urmari dintre cele mai neasteptate.
Nu este vorba atat despre diluarea pana la disparitie a personalitatii unui trupe, a fizionomiei specifice si inconfundabile a productiilor sale, cat despre dificultatea foarte concreta - si pe care directorii institutiilor de spectacol o cunosc foarte bine - de a pune pe picioare programul teatrului. Nu programul estetic ori ideologic, ci programul propriu-zis, pe saptamani si pe zile.
Cum membri
