In aceasta atmosfera de iresponsabilitate aroganta si gaunoasa, multi copii pretind ca invata, se pretind, mai apoi, profesori, patroni, guvernanti sau, de ce nu, parlamentari, si ciclul se reia ca un perpetuum mobile. Cine a avut curiozitatea de a urmari dezbaterile privind soarta invatamintului romanesc ar fi putut baga de seama cit de pregnanta a devenit, in discursul si comportamentul public, metafora razboiului. Profesorii lupta sa-si obtina drepturile, parintii se bat sa le ofere scolarilor o viata mai buna, primarii se rascoala impotriva profesorilor iar puternicii zilei se dueleaza de mama focului in declaratii belicoase. Se semneaza pacte sau armistitii si se recurge la tradare sau la atacuri prin invaluire, ori de cite ori cred unii sau altii ca "asa nu se mai poate". In era marilor revolutii stiintifice, invatamintul mioritic apare ca un apocaliptic cimp de batalie presarat cu ramasitele insingerate ale reformelor initiate de vajnicii ministri loviti, rind pe rind, de buzduganul "sistemului". Si cum orice batalie are nevoie de o melodie, in cercul cintecelor tovarasesti numite pompos "razboiul impotriva terorismului", "lupta impotriva coruptiei", "razboiul impotriva drogurilor", a aparut si a urcat in top slagarul de capa si spada intitulat, cum altfel?, lupta pentru educatie. Peste putin timp, acest refren va fi inclus in arsenalul halucinogen al cliseelor de cotropire electorala. Iata, deci, cel putin un motiv intemeiat sa dezvaluim misterele luptei pentru educatie. Spre deosebire de sabloanele-surori, adunate sub flamura impotrivirii si a atitudinilor necrutatoare fata de actiuni puternic stigmatizate precum terorismul, coruptia sau consumul de droguri, sloganul ce trimbiteaza chemarea la arme intru gloria educatiei are doua particularitati de-a dreptul hilare: lipsa unui plan de bataie si confruntarea cu inamici invizibili. Despre "strategia pentru Edu