Franck Ribery nu e genul sensibil care să facă dedicaţii. Dar Franţa - Anglia e Franţa - Anglia, iar un gol e un gol. Aşa că, după ce a marcat din penalty, vedeta lui Bayern şi-a scos tricoul şi a fugit spre camere. Figura lui de pirat cu un ochi în plus nu prevestea nimic bun. Imaginea a tremurat un pic, dar cameramanii s-au ţinut cu firea.
Postat în faţa obiectivului, Ribery trăgea cu nădejde de poalele maieului alb. Să se vadă scrisul. “Pentru amicul meu Hicham şi pentru Mr. Gilardi”. Mr. Thierry Gilardi murise de infarct cu o zi înaintea meciului. Avea 49 de ani şi era un foarte cunoscut jurnalist sportiv. Era “vocea” fotbalului francez.
Trebuia să comenteze partida de pe Stade de France. Aşa cum comentase zeci de partide ale “les bleus”. Un tip dintr-o bucată, a cărui mare pasiune fusese rugbyul. Un tip care se temea că o să devină idiot de la prea mult fotbal. Un tip care urlase la Zidane, suficient de tare cît să-l audă o ţară întreagă: “Oh, nu, Zinedine! Nu asta, nu astăzi, nu acum, după tot ce-ai făcut!”. Zinedine, fireşte, nu l-a auzit.
Probabil nici Ribery nu l-a auzit pe Mr. Gilardi certîndu-l de la microfon. Probabil nimeni din “naţionala” Franţei nu l-a auzit pe Mr. Gilardi, trăind meciurile într-o cabină izolată fonic. Poate au auzit doar laudele. Fapt e că fotbalul s-a rotit pentru o clipă în jurul presei şi nu invers. Cine-ar fi crezut că e posibil? O dedicaţie de la un fotbalist pentru un jurnalist? Şocant, nu? Aproape înfricoşător, ţinînd cont că vine de la Ribery.
Trebuie să fie o neînţelegere la mijloc. Ce să caute un jurnalist în şirul ilustru de mame, taţi, iubite, copii, prieteni, Iisus, Allah, proverbe chinezeşti, pacea mondială şi alte lucruri importante despre care scriu fotbaliştii pe maieurile lor?
Franck Ribery nu e genul sensibil care să facă dedicaţii. Dar Franţa - Anglia e Franţa - Anglia, iar un gol e un
