Se pare ca arta contemporana nu mai poate functiona decat in lipsa ideilor preconcepute. Iar Razvan Mazilu, reprezentand acel personaj complex cu care ne-a obisnuit - balerin, coregraf, actor, chiar si creator de costume, de aceasta data -, este o personificare autentica a acestui fenomen.
Asadar, pe scena tot mai deschisa experimentului de la Teatrul National de Opereta, condus cu deosebit curaj, in ultimul timp, de catre regizorul Razvan Dinca, poate fi vazut un spectacol care isi propune in mod manifest sa atraga catre scena culta publicul cu o medie de varsta de 20 de ani.
Urban Kiss este povestea acestui tip de spectatori, care de altfel a si compus, intr-o proportie covarsitoare, publicul care a umplut sala Operetei. Fortarea limitelor stilistice pe care le reprezinta genul operetei, asumarea in repertoriul teatrului a unor spectacole aflate la intersectia genurilor, o atitudine cross-over dusa cat mai departe, poate reprezenta, iata, cheia succesului. Toate acestea sunt imbinate la Opereta cu o politica de publicitate si de PR cat permite bugetul de agresiva, bazandu-se in masura posibilului pe personalul teatrului, iar daca nu, pe ceea ce ofera tot mai libera piata artistica din domeniu.
Povestea este extrem de simpla si de plauzibila, iar arta protagonistului sta in talentul sau de a o transforma intr-o poveste cu valente artistice. Dar aceasta linie familiara, faptul ca fiecare dintre cei care apartin generatiei de 20 de ani se regaseste cate putin in ceea ce se intampla pe scena, ii confera forta expresiva.
Urban Kiss este cu adevarat un spectacol multimedia si imbina muzica de diverse orientari cu dansul - si el prezent in diverse ipostaze, precum dans contemporan, street-dance, jazz sau chiar gimnastica (prezenta ca guest-star a gimnastului Marius Urzica reprezinta o alta dovada in ceea ce priveste lipsa de idei preconcepute
