Aflată de ani buni în adormire, din vremea când monta acolo Mihaela Atanasiu, Compania de Balet a Teatrului de Operetă "Ion Dacian" a început să dea semne de dezmorţire încă de la începutul acestei stagiuni şi s-a redeşteptat total, într-o manieră strălucitoare, de curând, ca şi în poveste, ca urmare a unui sărut. Cel care a făcut-o să renască este, aşa cum era de aşteptat, un coregraf, Răzvan Mazilu, iar ceea ce au reuşit să realizeze împreună, el şi compania, este un spectacol de dans contemporan, care, parcă semnificativ, poartă numele scenic de Urban Kiss.
Am urmărit, la sfârşitul anului trecut şi apoi la începutul acestui an, o serie de spectacole ale Teatrului de Operetă "Ion Dacian", Contesa Maritza, Dragostea celor trei portocale, Cabaret şi am participat şi la conferinţele de presă premergătoare, bucurându-mă, în primul rând, de atmosfera efervescentă pe care a imprimat-o teatrului noul ei director, Răzvan Ioan Dincă, iar mai apoi de armonia unor voci, precum cea a lui Alfredo Pascu, de frumuseţea şi fantezia unor costume, ca cele create de Doina Levintza, sau de calitatea unei regii ca cea semnată de Beatrice Rancea. Dar, de fiecare dată, am urmărit, în primul rând şi cu cel mai mare interes, modul cum se prezenta trupa de balet. Am putut observa că ea are acum o serie de bune dansatoare, iar între dansatori se află şi un balerin cu o plastică şi o tehnică remarcabile, Traian Vlaş. Am mai putut vedea că trupa a început să se muleze şi pe alte stiluri de dans decât cele caracteristice genului, cum ar fi cel de dans contemporan, propriu lui Florin Fieroiu. Dar, în acest caz, apropierea s-a făcut cu unele concesii. Coregraful s-a lăsat atras de maniera obişnuită a unor dansuri de operetă, nerecunoscându-i integral stilul decât într-un singur moment, cu aparenţă de vis, din Contesa Maritza, moment interpretat numai de dansatoare. Iar în ceea ce priveşt
