Mesajul a fost trimis. Multumesc!

NATO, anarhiştii şi prostituatele

Publicat in Romania Literara, vineri 28 martie 2008 ·

Cîţiva cunoscuţi anarhişti care voiau să intre în România cu pancarte şi manifeste anti-NATO şi antiglobalizare au fost reţinuţi niţel la frontieră şi trimişi înapoi de unde au venit. Nu aplaud anarhismul, dar cred că reprezentanţii săi au dreptul să-şi exprime convingerile. Cum mitingurile lor nu au autorizaţie - fiindcă n-o cer, altfel n-ar mai fi anarhişti - ei sînt zburătăciţi de forţele de ordine cam peste tot pe unde încearcă să demonstreze. Pe unde se desfăşoară în public sînt dispersaţi de poliţie, unii cu duhul blîndeţii, iar cei care opun rezistenţă - luaţi pe sus, după ce încasează şi cîte un baston, două pe spinare. Mare trebuie să fie convingerea acestor oameni sau masochismul lor, de o tot iau de la capăt ca nişte Sisifi ai "pulanului" pe oriunde e rost să fie băgaţi în seamă de fotoreporteri şi de agenţiile de presă. Forţele de ordine de la noi le-au luat-o înainte şi ca să nu mai aibă dureri de cap cu ei prin Bucureşti şi nici anarhiştii eventuale dureri de spinare le-au interzis accesul în ţară.

E limpede că serviciile secrete din ţările pe unde anarhiştii şi-au mai făcut numărul au anunţat omoloagele lor din România la cine să se aştepte. Dar era acesta un motiv suficient de expulzare? Or fi ei anarhişti, or fi avut şi "materiale" duşmănoase la adresa NATO în microbuzul cu care au venit, dar cîtă vreme nu ies cu ele în stradă într-un miting neautorizat, autorităţile române nu-i pot expulza decît abuziv. Sînt înterzise în România convingerile anti-NATO sau cele contra globalizării? Din cîte ştiu eu, nu. Aşa că cine a întors de la graniţă acel microbuz cu anarhişti a făcut cam acelaşi lucru ca grănicerul român de pe vremea lui Ceauşescu dacă îi prindea pe cetăţenii străini cu "materiale duşmănoase".

Efectul acestei expulzări e că anarhiştii s-au pus şi ei pe treabă şi se anunţă unii pe alţii pe internet ce-i aş­teaptă la graniţă în

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 52 minute
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 3 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Zelenski anunță că a discutat cu Macron despre trimiterea de militari străini în Ucraina

Ziare.com acum o ora
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre susţinerea Ucrainei şi despre o eventuală ”desfăşurare de continente” militare străine în Ucraina, o idee evo

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 3 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 3 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la Stockholm, în Suedia

Ziua Constanta acum 4 ore
Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită, la Stockholm, miercuri, de la ora 18,00, printr-un recital extraordinar de poezie și de muzică clasică dedicat poetului Mihai Eminescu, de la nașterea căruia se împlinesc 175 de ani. Evenimentul, susținut d

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum o ora
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/6°
Iasi
acum

-1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
vin.

0°/5°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
vin.

0°/6°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-1°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°