Serie bună
O altă faţă şi un conţinut net superior are noua serie a LUCEAFĂRULUI, care, dacă o ţine tot aşa, va deveni un actor important pe piaţa săptămânalelor de cultură. Ca şi la numerele precedente, la nr. 9 se simte imediat mâna de artist a tânărului Mihai Zgondoiu, art director al publicaţiei, prezent şi pe ultima ei pagină, la secţiunea Arte vizuale. Dincolo însă de macheta aerisită şi funcţională a paginilor, numărul de faţă are câteva puncte tari în sumar, ce merită subliniate. Mai întâi, cronica literară pe care Dan Cristea o dedică unei ample şi teoretizante panorame critice realizate de - se putea altfel? - Marin Mincu. Eleganţa cronicii nu substituie, ci completează percutanţa ei analitică. Dacă "torentul de clasificare şi nomenclatură, alcătuite după un zel a la Linné", nu are cum să fie pe placul unui critic de gust şi expresie ca Dan Cristea, obiecţia lui finală e de ordinul istoriei literare. "Textualistă ea însăşi, adică făcând economie de referent, panorama lui Marin Mincu ignoră complet, din orice posibil decupaj, anul de graţie 1989. Chiar să nu însemne nimic această dată?" Pentru mulţi critici, da; pentru Marin Mincu, ba.
O proză de Ioan Lăcustă (autor pe cât de discret socialmente, pe atât de valoros) şi un interviu pe două pagini realizat de Clara Mărgineanu cu o poetă de calibrul Ilenei Mălăncioiu continuă seria bună a Luceafărului. Din răspunsurile incomodei poete, Cronicarul va alege numai unul, care n-are legătură nici cu situaţia politică actuală, nici cu "frontul comun" anterevoluţionar, ci cu poezia, în care mulţi văd un simplu joc cu vorbele, un demers gratuit, un produs opţional. "Este poezia un act de exorcism?" întreabă Clara Mărgineanu. Iar Ileana Mălăncioiu răspunde, în stilul şi spiritul ei: "Nu ştiu dacă poezia e un act de exorcism, dar e, fără îndoială, un exerciţiu de supravieţuire. Am simţit asta mereu, da
