Don Juan, alaturi de Faust, este considerat un personaj tipic pentru imaginarul european. Seducator, mereu nesatisfacut, el se afla mereu in cautare si nu ramane nicicand in asteptare. Faust este mai interesant, caci isi doreste o gama mai larga de experiente, dincolo de cea erotica, dar Don Juan este mai impresionant, pentru ca reuseste singur, fara ajutorul diavolului. Un servitor istet - Sganarelle, la Moliere, Leporello, la Mozart - ii este de ajuns.
Apropriindu-si modelul spaniol, fiecare cultura si-a creat un Don Juan autohton. Moliere l-a transformat in Dom Juan, Shaw, in John Tanner, Mozart, in Don Giovanni. Byron a facut din el un ironic pasiv, victima inocenta a femeilor. Puskin, el insusi un seducator, a fost mai interesat de pedepsitor decat de blasfemiator, prezentandu-ni-l explicit in Oaspetele de piatra, dar si, implicit, in Calaretul de arama. Noi il avem pe Rogulski, eroul romanului Don Juan al lui Nicolae Breban. Acesta este irezistibil, dar isi foloseste mai mult farmecul literar decat pe cel carnal; nu este nici macar fizic atragator, desi are un anumit magnetism. Isi fascineaza victimele indeosebi prin discursuri, pentru a le corupe mintea mai degraba decat trupul. Puterea il ispiteste mai mult decat seductia. Aceasta din urma ramane, pentru el, un mijloc de folosit in scop ideologic. Radu Stanca a propus o varianta feminina a eroului, in piesa Dona Juana.
Nu doar literatura, ci si regia regandeste personajul. Pe scenele romanesti, se reprezinta indeobste varianta Moliere. Stefan Iordache si Virgil Ogasanu au stralucit la egalitate, intr-un spectacol de televiziune, in Don Juan, respectiv Sganarelle. In viziunea lui Victor Ioan Frunza, dintr-un spectacol mai vechi de la Galati, Don Juan era manipulat de Sganarelle, care actiona asupra stapanului sau ca si cum ar fi reglat mecanismul unui ceasornic. Andrei Serban a ales versiunea a
