Nu am auzit pina acum nici un argument plauzibil care sa ma convinga de faptul ca pentru anumiti bugetari este necesara o casa paralela de asigurari de sanatate. Sau ca anumiti bugetari au nevoie de un sistem paralel de pensii de stat. Nu inteleg sub nici o forma faptul ca statul intretine cu buna stiinta aceasta formula, care-i imparte pe romani in doua categorii. Unii, cu lefuri exorbitante, fara grija faptului ca medicamentele compensate se vor termina si fara amenintarea unei batrineti pline de lipsuri, iar altii, "cetatenii de categoria a II-a", carora statul le este un fel de mama vitrega: bugetari sau nebugetari, ei sint cei cu care ne intilnim in autobuz ori pe strada, in farmacii, cumparind o seringa pentru vreo ruda internata in spital ori la ghiseul de la Finante, platindu-si impozitele. Pentru ei lucrurile nu se rezolva dind un telefon, iar pensia, chiar daca-i exprimata in lei vechi, nu are mai mult de sase zerouri in coada.
Este nedrept fata de ceilalti romani ca un militar sa iasa la pensie la 40 de ani, cu o colectie impresionanta de salarii compensatorii sau, tot asa, un politist cu o reputatie deloc stralucita sa procedeze intocmai la o virsta nu foarte inaintata. Apoi sa se poata angaja intr-un alt loc, unde - de ce nu? - sa fie platit tot de la buget. Exemple sint multe, pe unele, sint sigur, le stiti si dumneavoastra: fosti sefi din politie ori ofiteri din MAp, acum tineri pensionari.
Ultimul caz de care a scris cotidianul nostru, cel al fostului sef de la Penitenciarul Braila, cel care beneficiaza de o pensie de 125 de milioane pe luna, arata cit de sus este ridicata stacheta si cit de mare este discrepanta intre "cetatenii de categoria I" si cei de "categoria a II-a", cita grija are statul de unii si cit dispret are pentru altii.
Nu, textul asta nu are nici o concluzie, fiindca de nedreptatea reglementata prin l
