Cu acest voluma intram in zona romantismului melancolic, a incrancenarii ontologice, dar, intai de toate, in arealul himericului cetos (uneori moderat abstract ori alegoric), preluat din seva arcului ce-l uneste pe Botta cu Bogza, cel din Cantec de revolta, de. ..

Caci CK - s-a observat - e mai aproape de poetii generatiei pierdute, decat de congenerii sai si parca, dintr-o excesiva iubire, continua sa modeleze fantomele textuale ale unor Naum ori Tonegaru. Spre deosebire de acestia, lui K ii lipseste imaginea fulguranta, convingatoare prin ea insasi, care sa ofere pivotul necesar in jurul caruia sa planeze norul de cuvinte ce va distorsiona creator spectacolul prim, finalmente indenegabil. "Hiatus"-urile lui tocmai asta sunt: lipsa imaginii vizibile, lipsa ce lasa demonstratia fara sprijin liric. Chiar cand imaginea exista, e atat de mult trecuta prin retortele exacte ale denotativului, incat isi pierde inefabilul care-o facea misterioasa. Insa uneori, chiar in lipsa imaginii, catharsisul e provocat de o regie a sinceritatii, care presupune un "stigmat" primordial, si atunci poetul da poemele sale cele mai bune (amintim hiatus, pp. 20 si 21), care se dispenseaza de mestesugitul expresionism al conglomeratelor textuale si incizeaza direct, nemediat, nervul uman, sensibilitatea contemporana. Poetul a uitat tot ce-a invatat de la altii, s-a eliberat de retorici savante, si se livreaza intru totul unei marturisiri/ marturii revelatoare pentru fiinta. Fluxul ideii poetice e neintrerupt de brizbizuri stilistice, autorul limitandu-se la a conduce, incetini ori accelera ritmul rostirii nude, caci oralitatea a inlocuit pateticele digresiuni scripturale. Nimic in aceste poeme din "subtila" metamorfoza poeticeasca provenita din inteligenta, gen: "spectrul papusarului ca o sabie in asteptare deasupra capului" (poetica fumata de Botta si de alti livresti), ci imag