Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Zilele Elvira Godeanu“, la cea de-a opta ediţie

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 28 martie 2008 ·

GORJ. Directorul Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu“ din Târgu Jiu, Marian Negrescu, a prezentat programul oficial al „Zilelor Elvira Godeanu“, manifestare care a ajuns la cea de-a opta ediţie. Evenimentul va avea loc în perioada 8-20 mai, iar în program sunt prevăzute spectacole susţinute de actori de la importante teatre din ţară şi din Istanbul. În cadrul „Zilelor Elvira Godeanu“ va fi pusă în scenă piesa „Balera“, regizată de Achille Roselletti, cu care actorii gorjeni vor participa la Festivalul de Artă Medievală de la Sighişoara şi la Festivalul de Teatru Românesc de la Istanbul. În perioada 8-20 mai, pe scena Teatrului din Târgu Jiu va susţine un recital Grigore Leşe. Marian Negrescu a spus că va avea loc şi lansarea cărţii „Ieşirea în lume“, de Ion Cepoi, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj. În această carte este prezentată o parte din activitatea Teatrului din Târgu Jiu. Lansarea va avea loc pe 17 mai, când se vor împlini 15 ani de la înfiinţarea Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu“ din Târgu Jiu.

Premii pentru cei mai buni Anul acesta, Premiul Naţional „Elvira Godeanu“ va fi oferit actorului Marcel Iureş, aflat pentru prima dată pe scena teatrului din oraşul lui Brâncuşi. Preţul unui bilet la spectacole este de 20 de lei şi vor fi puse în vânzare începând cu 3 aprilie. Potrivit directorului Marian Negrescu, de la înfiinţarea teatrului, în urmă cu 15 ani, au fost prezentate 70 de spectacole în premieră. Teatrul „Elvira Godeanu“ a avut în fiecare an şase spectacole în premieră.

„De-a lungul celor 15 ani de la înfiinţarea sa, din 1993, teatrul a prezentat 70 de premiere. El se află în primele 20 din toate cele 60 existente“, a precizat Negrescu. GORJ. Directorul Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu“ din Târgu Jiu, Marian Negrescu, a prezentat programul oficial al „Zilelor Elvira Godeanu“, manifest

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 36 minute
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 3 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Mesajul ferm al ministrului Mediului în scandalul de la Lungulețu: Agricultorii să intre în legalitate, să plătescă

Gandul acum 57 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a spus că Apele Române nu vor opri controalele după protestul agricultorilor de la Lungulețu, pentru că apa este o resursă limitată și cei care irigă trebuie să declare exact câtă apă iau și să plătească „niște su

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 5 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 44 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 6 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 3 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

O femeie a murit în Otopeni în timpul vijeliei puternice

BusinessMagazin acum 33 minute
O femeie de 49 de ani a murit, joi, în timpul vijeliei puternice din judeţul Ilfov, anunţă ISU Bucureşti - Ilfov. Acoperişul unei clădiri din Otopeni a căzut peste altă clădire în care se afla o persoana, care a fost lovită de elementele căzute.

Avertizări Cod Roșu de vreme rea în București și două județe din țară! Au fost transnmise mesaje Ro-Alert

Ziua Constanta acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări Cod Roșu pentru județuele Ilfov, Giurgiu și municipiul București! Potrivit ANM, până la ora 18.10 va fi în vigoare o avertizare Cod Roșu de vijelie puternică, viteza vântului la rafală de pes

Vremea

București
acum

22°
joi

19°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

26°
joi

19°/28°
vin.

16°/22°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

24°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°