Nu Ştiu dacă cei şase mii de milogi care s-au călcat în picioare la chermeza lui Vanghelie erau cu adevărat profesori. Din imaginile văzute la televizor, păreau mai degrabă o adunătură năucă de precupeţi şi precupeţe, rătăciţi la Pavilionul Expoziţional între două mărunte tranzacţii cu morcovi, pătlăgele şi păstârnac. Femei chiuitoare, cu feţele invadate de-un extaz cvasi-sexual, şi bărbaţi cu cămăşile leoarcă se încinseseră în hore incoerente, ce aduceau aminte de noaptea Valpurgiei, şi nu demnitatea oamenilor cu catalogul sub braţ. Dar dacă aceia erau într-adevăr profesori - şi încă din Bucureşti -, ne-am ars!
M-aş întreba, mai întâi, cum au fost convocaţi. Să aduni şase mii de oameni - şi încă români pe deasupra - nu e la îndemâna oricui. Prin e-mail? Prin depeşe livrate cu poştalionul? Cu trâmbiţa? Oare nu cumva prin telefoane venite de la inspectoratul şcolar? Vanghelie nu e un chibiţ măcinat de ambiţii, al celui mai năpăstuit dintre sectoarele Bucureştiului, ci un profesionist al manipulării. El reprezintă forma actuală de acţiune a fesenismului: una în care şperţul se îmbină cu linguşeala şi nesimţirea cu incultura. Dar ca un astfel de personaj să fie aplaudat la scenă deschisă de inşi aparţinând "intelectualităţii" e, totuşi, mult prea mult.
Sigur, l-am aplaudat noi (sacadat, milităreşte) şi pe Ceauşescu. De ce ne-am face probleme cu linguşirea lui Vanghelie? Nu obosesc să-mi spun că indivizii ce înfulecau ca apucaţii, dându-se, asudaţi, în spectacol nu sunt profesori. Mă amăgesc cu gândul că PSD-ul a procedat ca în alte ocazii: a adus cu camioanele nişte nefericiţi din provincie, cărora le-au promis marea cu sarea. Pur şi simplu, în mintea mea imaginile nu se mixează: cum să cred că acel lumpen dănţuitor, producător de icnete şi plescăituri, are în job-description educarea tinerei generaţii de români?!
Dacă leg acest episod grotesc (şi
