Probabil ca aceasta intrebare a avut deja multe raspunsuri. Unul dintre ele ar trebui sa aiba o dubla trimitere: una umana, antropologica, alta de ambient. Cele doua repere se intrepatrund, desi confruntarea dintre vechi si nou la inceputul secolului al XIX-lea a fost adesea agresiva.
Importul de europenitate l-au adus, incepand cu 1806-1812, ofiterii armatei ruse, in mare parte de origine scandinava sau germana. Realitatea a prins contur in perioada urmatoare, indeosebi dupa 1830, cand Bucurestiul, precum si Valahia, s-a aflat cativa ani sub administratie ruseasca. Modul de viata european a fost introdus in mai putin de o generatie atat de tinerii valahi care veneau de la studii de la Paris, Viena, Berlin etc., cat si de emigrantii din Europa Centrala si de Apus, care au venit la Bucuresti in cursul secolului al XIX-lea, de la servitori la prosperi oameni de afaceri sau diplomati. Multi intelectuali francezi, precum Fredeeric Damme sau Ulysse de Marsillac, au dat un tonus cultural foarte dinamic societatii bucurestene.
Orasul se schimba in cele mai detaliate repere urbanistice, iar vestimentatia, gesturile, accesoriile cotidiene devin aidoma celor de la Paris. Limba franceza e vorbita frecvent pe strada si pe anumite paliere sociale, inclusiv de catre o mare parte din middle class.
Aceasta schimbare spectaculoasa de imagine si mentalitate, pentru un bulgar, sarb, albanez sau croat in comparatie cu tarile lor din Balcani aflate inca in componenta spatiului oriental al imperiului turcesc, a dus la aparitia sintagmei de "Micul Paris". Pentru majoritatea negustorilor si liber-profesionistilor balcanici, adevaratul Paris era prea indepartat si prea costisitor si de aceea, in Bucurestiul europenizat, au descoperit un Paris miniatural. De aici vine denumirea de "Micul Paris", din uimirea smulsa calatorilor balcanici fata de un Bucuresti, care s-a schimba
