ONG-uri care se ocupa de cainii strazii recunosc ca romanii „vorbesc mult, dar nu fac nimic“ si ca putini au grija efectiv de maidanezi. O vorba populara zice despre cainele care latra ca nu musca. Nici iubitorii de animale din Romania nu-si dovedesc dragostea prin fapte, cum ar fi de asteptat. Ca este asa o arata numarul mic al adoptiilor de maidanezi din ultimii zece ani, dar o recunosc chiar persoanele implicate in miscarea civila de aparare a drepturilor animalelor.
„Am pornit multi la drum, dar am ramas singura, cu un adapost de 800 de caini pe cap, pe care-l intretin din banii familiei mele. Nu pot sa spun ca sunt dezamagita de autoritati, cat sunt de asa-zisii iubitori de animale, care vorbesc mult, dar nu fac nimic“, spune Florina Tomescu, posesoarea celui mai mare adapost privat de caini de la marginea Capitalei.
Milionarii din Ilfov nu iubesc cainii
„Daca-i iubesc asa mult, sa-i ia acasa!“, suna indemnul majoritatii in fata doamnelor care militeaza pentru lasarea cainilor pe strazi. Iar Florina Tomescu s-a conformat intr-o noapte din 2001 cand lui Basescu i se pusese pata sa omoare toti maidanezii. „N-am fost niciodata de acord sa las cainii in strada. Dar am intrat in treaba asta cu adapostul, m-a luat valul si ma imbatraneste zi de zi. Tot ce castig se duce acolo, in loc sa mearga la familia mea. O fac din responsabilitate fata de aceste fiinte pe care le-am adunat de pe strazi. Nu castigam nimic din asta“, spune Tomescu.
Adapostul Speranta, improvizat pe un teren donat de 5.000 de mp de la iesirea din Bucuresti spre Glina, inghite lunar 5.000 de euro. Banii se duc pe utilitati, iar mancarea vine din mila unor magazine care-si risca autorizatia dand la caini alimentele expirate in loc sa le duca la Protan cum spune legea.
„Populatia se face ca iubeste cainii, dar in realitate nu face nimic. Adapostul
