Şi mie mi-e sete de repaos, şi îi înţeleg
aproapelui meu setea. Miezul lumii e putred, în-
tregul e distrus. Are un plan meschin cel ce zi-
ce trist: După mine potopul! Bolnav în situaţii-
limită rămâne cu vinovăţia fragmentul. Impasul,
de partea cui? Nu se rezolvă nimic niciodată. în
finele de pretutindeni, deruta intră în calei-
doscop şi aleargă în gol ca un şoarece palid.
Şi ca o frază isterică lumea, neoprită de nimeni
la punct. Setea de absolut s-a uzat, poezia dis-
pare, se stinge. Câtă nebunie manifestă în peisa-
jul disperat. Orice text continuă să-şi consume
combustia în sine, fără autor, fără glorie, fără
urmaşi, fără cititori. Unde să fie dus ca să fie
corect descifrat? Poate numai în sus...
*
Cu ochii închişi, cu pleoapele strânse,
mâncăm împreună încet dintr-un strugure al că-
rui gust, a cărui culoare nu mai contează. Mâncăm
până ne pierdem minţile, în doliul tuturor pier-
derilor, printre ofrande...
*
Să-l învăţ să fie fericit cu puţin, cu ni-
mic. Dar n-a fost să fie. Nici timp, nici loc în
lumea grăbită. Intenţia a fost resimţită ca slă-
biciune, dacă nu chiar ca prostie. Mă privea pe
furiş, apoi pe faţă, cu impertinenţă spre arma-
ment şi spre lună ca spre o ţintă. Ardeam să-l
conving, ca şi Dumnezeu odinioară, să fie, să ră-
mână bun cu orice preţ în lumea pentru totdea-
una sălbăticită. A plâns sub lovituri şi mi le-a
arătat cu reproş, convins că-i vreau moartea, fără
să fiu în stare de nici o înviere, de nici o amâ-
nare. Fără să fiu Dumnezeul care l-a născut pe
Fiu înainte de toţi vecii. Ca un fiu pământean
a plâns sub lovituri până şi-a pus la pământ
adversarii, gustându-şi gloria de-o clipă, ca
