Comunismul nu a avut parte de un proces asemănător cu cel al nazismului. Dintre fostele "state socialiste" doar România l-a condamnat oficial, deşi comunismul, durînd mai mult, a distrus mult mai multe vieţi şi a provocat mai multă suferinţă decât nazismul. în secolul XX, în bătălia ideologiilor, doctrina sa a avut parte de susţinători fanatici, dar şi de paznici nemiloşi. Susţinătorii, mai ales cei vestici, erau obsedaţi de aparenta concretizare a utopiei şi respingeau orice critică a ei. Cumplitele semnale din "lumea estului" erau ignorate sau explicate şi minimalizate teoretic. Iar "paznicii" aveau grijă ca nimic din marea tragedie pe care au pus-o la cale în numele ei să nu "transpire", să nu fie dezvăluit la adevăratele dimensiuni. Marea istorie a comunismului nu a fost scrisă pentru că, deşi a pierdut bătălia cu "capitalismul" (în fapt, cu democraţia), arhivele sale nu au fost în întregime deschise, iar conspiraţia pe care a regizat-o nu a fost sesizată decât parţial. De la "vagonul plumbuit", cu care Lenin a traversat Germania, aflată în război cu propria-i ţară, la crimele de masă ale lui Stalin, de la teoria "suveranităţii limitate" a lui Brejnev, la "exportul de revoluţie" din a doua jumătate a secolului XX, a trecut destulă vreme pentru ca lumea, Occidentul în special, să se convingă de realitatea unei tragedii fără precedent, de drama din spatele unei hidoase şi universale mistificări. Documentele esenţiale ale "scenariului" comunist nu au devenit însă publice, chiar dacă "piesa" a fost jucată şi cortina a căzut. în peste o jumătate de secol în estul Europei, şi aproape un secol în Rusia, acţiunea s-a desfăşurat aproape automat, actorii s-au schimbat, iar spectatorii (Occidentul) au devenit, de multe ori, interactivi. "Lumea estului" a avut timp să-şi unidimensionalizeze captivii, cu participarea - câteodată - vinovată a "lumii vestului". Moştenitorii com