Printul

Alexandru Ghika, fost sef al Politiei Capitalei in scurta perioada de guvernare legionara din 1940-41, condamnat, dupa caderea acesteia, la munca silnica pe viata si dus la Aiud pentru ispasire, se pomeni intr-o zi a anului 1951 ca este luat din penitenciar si dus in beciurile Ministerului de Interne din Bucuresti.

De acolo, fu scos intr-o noapte din celula si dus intr-un birou unde se pomeni fata-n fata cu insusi ministrul Draghici, care-i facu o propunere:

- Domnule Ghika, stiu ce ai fost, cand ai fost si cum ai fost, in timpul guvernarii legionare. Ai fost seful Politiei sau al Sigurantei, da?

- Da! ii raspunse, foarte stapan pe sine, Alexandru. Si?

- Si uite ca eu iti fac acum o propunere! Stiu ca esti print, dar asta nu conteaza, pentru noi, comunistii.

Ghika il privea de sus, curios sa auda despre ce-i vorba.

- Si mai stiu - continua ministrul - ca n-ai fost doar seful Sigurantei legionare, ci chiar organizatorul acesteia. Asa ca, in aceasta fosta calitate si functie, iti cer sa-mi dai o declaratie despre Lucretiu Patrascanu, cum ca ti-a fost informator in acea perioada si eu iti dau cuvantul meu de onoare ca te pun imediat in libertate. Am aceasta posibilitate, precum si acordul Partidului Comunist.

Dupa clipa de tacere care urma si-n care ministrul credea ca surprinzatoarea sa oferta va produce efectul scontat, Alecu Ghika se ridica de pe fotoliul ce i se oferise la sosire si, din inaltimea staturii sale pe care ministrul abia atunci o remarca, zise:

- Domnule ministru! Dumneavoastra, comunistii, stiti cat va iubesc eu si cati as vrea sa mai ramaneti in viata la conducerea Romaniei? Dar daca pretul vietii si al libertatii mele acum este viata si onoarea unui om, chiar daca acesta imi este dusman, atunci raspunsul meu categoric este NU!

Ministrul Draghici, holband ochii cat cepele la auzul ref